”Ziua Stejarului” în satul Mercheaşa din județul Brașov

04 Sep 2017

 

04.09 stejarCel mai bătrân stejar din România, în vârstă de peste 900 de ani, potrivit specialiştilor, va fi sărbătorit în ziua de 23 septembrie, în cadrul ”Zilei Stejarului”, aflată la a doua ediţie, printre evenimente numărându-se un concurs de alergare, un târg de produse tradiţionale, un atelier de bricolaj şi o proiecţie de filme documentare despre natură.


Manifestările vor avea loc în satul Mercheaşa, pe teritoriul căruia se află stejarul numit şi ”Bătrânul Carpaţilor”, au anunţat azi, într-o conferinţă de presă organizatorii, Asociaţia Carpaterra.
”Ariile protejate din satul Mercheaşa (Stejarul Secular de la Mercheaşa şi Situl Natura 2000 Dealurile Homoroadelor) merită să fie cunoscute şi apreciate atât de localnici cât şi de turiştii care vizitează aceste zone. Fiind una din cele mai izolate localităţi din judeţ, aflată la 70 de kilometri de municipiul reşedinţă, fără cale ferată, fără autobuz zilnic de transport către Braşov, mercheşenii s-au dezvoltat oarecum independent de influenţele urbane ale secolului XXI. Natura, obiceiurile şi meşteşugurile au rămas neschimbate faţă de secolul trecut, iar acest lucru este o mare atracţie pentru turismul actual. De anul trecut de când am organizat prima ediţie a evenimentului ne-am propus, pe lângă promovarea stejarului secular, şi conştientizarea localnicilor despre valoarea ştiinţifică a acestuia şi potenţialul economic pe care-l poate dezvolta stejarul prin atragerea de turişti”, a declarat preşedintele Asociaţiei Carpaterra şi managerul proiectului, Cătălin Cantor.
Programul manifestărilor dedicate ”Zilei Stejarului” va cuprinde o serie de activităţi care se vor desfăşura pe tot parcursul zilei de 23 septembrie.
Startul va fi dat de concursul de alergare Gorun Trail, care se va desfăşura pe două trasee, unul de 32 de kilometri cu o diferenţă de nivel de 600 de metri între satul Mercheaşa - stejarul secular - Complexul Geologic Racoş, altă arie protejată din subordinea Asociaţiei Catrpaterra şi înapoi în satul Mercheaşa, iar cel de-al doilea traseu măsoară 10 kilometri, distanţa dintre satul Mercheaşa - stejarul secular şi retur.
Anul trecut au participat la concurs un număr de 270 de alergători din ţară, dar şi din Olanda şi Portugalia. La ediţia din acest an s-au înscris până acum, cu patru zile înainte de încheirea înscrierilor, un număr de 250 de persoane, a precizat coordonatorul concursului de alergare, Silviu Neculai Pelei.
”Este un eveniment foarte aşteptat, traseele sunt accesibile oricui doreşte să alerge în aer liber. Traseele traversează şi păşunea de peste 1.000 de metri pătraţi în care se află alte câteva sute de stejari seculari. Traseul este unul deosebit”, a precizat sursa citată.
Un târg de produse tradiţionale, un concurs de pictură, un atelier de bricolaj, o proiecţie de filme documentare despre natură, muzică străveche în trei locuri din sat (tulnice, fluiere, tobe, harpă) şi o expoziţie de fotografie şi video intitulată ”Arbori seculari din România” sunt alte manifestări desfăşurate cu această ocazie.
”Cred că ediţia a doua a ”Zilei Stejarului” va aduce în sat şi mai mulţi turişti decât anul trecut. În 2016 vă pot spune din statisticile exacte pe care le avem că au înnoptat în satul Mercheaşa 70 de persoane în gospodăriile localnicilor, în condiţiile în care în Mercheaşa nu există pensiuni sau cabane. Anul acesta au fost persoane care ne-au sunat să suplimentăm numărul de locuri în gospodăriile localnicilor, ceea ce ne face să credem că acest eveniment este un succes, iar oamenii au beneficiat direct de pe urma manifestării”, a adăugat Silviu Neculai Pelei.
Stejarul secular de la Mercheaşa a fost descoperit în anul 2010, în urma unui concurs organizat pentru copii de către Fundaţia 'Mihai Eminescu Trust'. O fetiţă din satul Mercheaşa a făcut descoperirea, după care Asociaţia Carpaterra împreună cu Institutul de Cercetare Agricolă şi Silvică Braşov au făcut evaluarea vârstei stejarului după o metodă stabilită de cercetătorii englezi care au măsurat timp de 300 de ani un stejar într-o zonă din Anglia şi au observat că acesta creşte un peste metru într-o sută de ani, la o distanţă de 110 cm de sol.
”Un calcul simplu ne-a arătat că stejarul de la Mercheaşa care are 9,3 metri circumferinţa şi fiind din aceeaşi specie şi tot pe o păşune deschisă are peste 900 de ani, după evaluările făcute de noi împreună cu cercetătorii de la ICAS Braşov. În jurul stejarului, la o distanţă de 150 de metri, s-a construit un gard pentru a fi protejat, iar cei care vin cu maşina trebuie să-şi parcheze autoturismul la o distanţă de 400 de metri de stejar”, a mai spus Cătălin Cantor.
Satul Mercheaşa are 400 de locuitori, aparţine de comuna Homorod şi se află la 70 de kilometri de municipiul reşedinţă de judeţ. Din DN13 se ajunge în sat pe un drum neasfaltat cu o lungime de 10 kilometri.

Sursa:agerpres.ro
Sursa foto:bzi.ro

Un nou studiu a arătat că nici creaturile care trăiesc pe fundul oceanelor nu scapă poluării produse de om. În stomacul unor animale ...
Proteinele din soia aduc beneficii sănătăţii. Izoflavonoidele cresc flexibilitatea vaselor de sânge şi ajută la diminuarea cantităţii de ...
O nouă planetă vine să se adauge listei încă restrânse de candidate care ar putea adăposti viaţă dincolo de Sistemul (nostru) Solar, ...
Emma Knyckare a lansat proiectul unui festival fără bărbaţi după anularea ediţiei din 2018 a celui mai mare festival de muzică din Suedia, ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Septembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
28 29 30 31 1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 1

ULTIMELE ŞTIRI

Guvern: suntem interesați ca tinerii să citească

Interesul Guvernului este să încurajeze tânăra generaţie să ...

Tudose: avem deschidere pentru reducerea birocrației activității medicilor de familie

Prim-ministrul Mihai Tudose a avut astăzi, la Palatul Victoria, o nouă rundă de ...

ANOFM: peste 20.000 locuri de muncă vacante la nivel naţional

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...

Argeș: o mașină a Poliției a fost implicată într-un accident rutier

Un accident de circulație în care a fost implicată și o mașină a Poliției ...

Românii își cumpără mașini prietenoase cu mediul

Numărul autovehiculelor ecologice (hibride şi electrice 100%) noi vândute ...

UE va promova anul viitor consumul de carne de oaie și capră

Uniunea Europeană va aloca pentru prima dată, în 2018, fonduri pentru ...

Dosarul „Telemeaua de Sibiu - Indicaţie Geografică Protejată” ajunge la MADR

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat ieri că va sprijini produsul ...

ISU Argeș e la Câmpulung cu caravana „Fii pregătit!”

Caravana „Fii pregătit!” se află astăzi, 19 noiembrie, în ...

Încă un milion de lei pus la bătaie de ANAF

O nouă extragere la Loteria bonurilor fiscale va avea loc astăzi. Fondul total ...

Antreprenorești – Adoptă un Sat, a treia vizită în comunele României

Mâine, 20 noiembrie, echipa Antreprenorești-Adoptă un Sat pornește ...

Caravana “Alege oaia!” ajunge, în acest week-end, la Sibiu

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, se va afla ...

Date uimitoare despre cânepă: Semințele acesteia pot pune capăt foametei mondiale

Cânepa are peste 25.000 de utilizări: de la alimente, vopsele şi ...

Sălăjenii dau dovadă de spirit civic și returnează banii uitați la bancomat

O sumă de bani deloc de neglijat, uitată lângă un bancomat, dar şi două ...

Someşul Mare mai "bogat" în peşti

După ce ani de zile apele curgătoare din judeţul Bistriţa - Năsăud au fost de-a ...

Vacanțe cu reduceri de până la 50%

Începând de astăzi, în cadrul Târgului de Turism al ...