Românii caută din ce în ce mai mult hotelurile cu piscină

28 Dec 2017

rsz piscinaTuriştii români care au ales să petreacă vacanţa de Anul Nou în judeţul Maramureş au optat pentru pensiunile rurale şi staţiunile montane, gradul de ocupare fiind de 100%, a declarat, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural - ANTREC Maramureş, Livia Sima.


„Toate locurile din staţiunile montane, dar şi din principalele pensiuni rurale au fost rezervate pentru vacanţa de Anul Nou, respectiv, noaptea de Revelion, încă de la începutul lunii noiembrie. În acest moment putem vorbi de un grad de ocupare al locurilor în procent de 100%. Cele mai căutate şi rezervate au fost pensiunile şi hotelurile care deţin piscine, centrele SPA dar şi pensiunile situate în apropierea domeniilor schiabile din Munţii Gutâi şi Munţii Pietrosul Rodnei. Unii turişti au sosit în locurile de cazare, iar alţii încearcă o tură de schi pe nocturna de la Cavnic”, a spus Livia Sima.
Potrivit acesteia, proprietarii hotelurilor şi pensiunilor au fost chestionaţi de turişti în momentul efectuării rezervărilor de existenţa piscinei, serviciu din ce în ce mai des solicitat.
„E clar că avem în acest moment cu o schimbare de optică din partea turiştilor care doresc să aibă şi piscină în locul unde se cazează. Sigur, nu toate pensiunile sau hotelurile din judeţ au această posibilitate, iar alţii se află în imposibilitatea unei asemenea investiţii din cauza spaţiului sau terenului inadecvat. O mare parte dintre administratorii de hoteluri, moteluri şi pensiuni au fost întrebaţi de turişti în momentul rezervării dacă deţin piscină sau centru SPA, iar răspunsurile în majoritatea cazurilor cred că au fost negative. Turiştii care vin în Maramureş cu siguranţă că în timpul verii îşi petrec vacanţa în alte resorturi din ţară sau străinătate unde această facilitate, acum foarte căutată, există. Pentru a nu pierde turişti, proprietarii pensiunilor vor fi nevoiţi să caute soluţii pentru o asemenea investiţie”, a spus Livia Sima.
Proprietarul unei pensiuni din oraşul Cavnic a precizat pentru AGERPRES că turiştii care vor petrece vacanţa de Anul Nou, aici, se vor bucura de o masă tradiţională, schi sau o ieşire pe munte în cazul unor condiţii meteorologice bune.
„Turiştii care ne-au ales, doresc să meargă la schi, copii la săniuş iar dacă timpul va fi unul favorabil de o mică ieşire pe munte. Zăpadă din abundenţă avem doar pe pârtiile de schi, undeva la 40 cm, însă există şi tunuri de zăpadă, iluminat nocturn, deci toate facilităţile. Masa, cazarea la pensiune, şi de aici se pleacă în fiecare zi spre pârtie sau spre un alt loc dorit. Norocul nostru e că la munte există zăpadă pe când în zona de şes a Maramureşului s-a topit după atâtea ploi”, a spus proprietarul pensiunii, Vasile Mureşan.
Preţul unui pachet all-inclusive în majoritatea pensiunilor rurale sau urbane din judeţ este de 120- 140 lei/persoană iar masa de Revelion care să plăteşte separată costă între 200 - 300 de lei, în funcţie de meniu.
De asemenea, preţul unei mesei de Revelion în hotelurile din staţiunile montante oscilează între 350 şi 600 de lei.
Turiştii care au ales să se cazeze în pensiunile situate în satele şi comunele de pe Valea Vişeului şi Valea Izei au optat şi pentru o plimbare cu trenul Mocăniţa pe Valea Vaserului.

Autor: Leontin Cupar

Fosile descoperite recent în Germania demonstrează că moliile şi fluturii există pe planeta noastră de cel puţin 200 de milioane de ani, ...
Nu știi ce să mai gătești la prânz sau cină? Încearcă mâncărica de cartofi cu șuncă. Ingrediente: 700 g cartofi200 g ...
Potrivit oamenilor de ştiinţă britanici de la Universitatea Sheffield, creierul uman are un scaner wireless pentru emoţiile umane, al cărui ...
Medicii avertizează că oprirea unui strănut poate să aibă consecinţe fizice grave. De asemenea, un strănut oprit poate să dăuneze urechii ...
Top 10

ARHIVA DE ŞTIRI

Ianuarie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31 1 2 3 4

ULTIMELE ŞTIRI

A fost creat iaurtul care poate duce la vindecarea cancerului

Oamenii de ştiinţă din Singapore au descoperit că iaurtul pe bază de broccoli ...

Legumicultorii se modernizează și își încălzesc serele cu energie solară

Legumicultorii care deţin sere şi livrează în timpul iernii legume pe ...

Biroul județean de informare turistică, inaugurat la Sfântul Gheorghe

Un birou judeţean de informare turistică, unde vizitatorii pot găsi ...

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat cu puțin timp în urmă pe cine a desemnat ca premier

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a desemnat-o pe Viorica Dăncilă, ...

Elevii de la oraş vor învăţa despre importanţa consumului de lactate

Peste 850 de copii din mediul urban vor învăţa până în data ...

Pârtia de schi de la Şugaş Băi a fost redeschisă

Pârtia mică de schi din staţiunea Şugaş Băi, aflată la aproape zece ...

Adolescenţii care privesc reclame la junk food, mai predispuşi la o alimentaţie nesănătoasă

Adolescenţii care se uită prea mult la reclamele pentru alimente nesănătoase ...

Un dinozaur construit din piese lego la Muzeul Etnografic

O lucrare de mari dimensiuni, construită din piese de Lego şi având ca ...

Concurs pentru adolescenți

Adolescenţi cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani sunt invitaţi ...

Întâlnire de lucru a conducerii AFIR cu beneficiarii PNDR și autoritățile locale din județul Constanța

 

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a organizat astăzi, ...

Întâlnire între retaileri și crescătorii de ovine

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, i-a primit la ...

S-au stabilit plafoanele alocate ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul vegetal


Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că în urma ...

ANOFM: peste 18.000 locuri de muncă vacante la nivel naţional

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă ...

Olimpicii din Brăila au fost admiși la universități de top din Europa

Şase olimpici de la Colegiul "Nicolae Bălcescu" din Brăila, elevi în ...

Un nou pod la Brăila

Proiectul Podului de la Brăila are o valoare de aproximativ 500 de milioane ...