Medicii de familie nu mai dau trimiteri şi reţete compensate

02 Ian 2018

02.01 Medicii de familie nu mai dau trimiteri şi reţete compensateMedicii de familie din România îşi menţin decizia ca, începând de miercuri, să nu mai acorde servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, pacienţii fiind afectaţi de faptul că nu vor mai primi trimiteri şi reţete compensate, în timp ce cadrele medicale susţin că vor lucra „pro-bono”.

Societatea Naţională de Medicină a Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie anunţă că începând de miercuri, cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, ca urmare a nesemnării actelor adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară încheiate cu casele de asigurări de sănătate judeţene.

„Din păcate, nu avem motive să renunţăm la această decizie. Nu am obţinut decât nişte promisiuni pentru rezolvarea problemelor cu care medicii de familie se confruntă. Nu am vrut să se ajungă aici, dar noi plătim în continuare chirie, asistente şi multe dări, fără să încasăm nimic. Vom consulta oamenii, adică vom face actul medical, aşa, pro bono, majoritatea dintre noi. Vor fi însă şi medici care vor încasa consultaţiile, pentru că nu fac faţă cheltuielilor. Din păcate, nu putem acorda trimiteri şi reţete compensate, pentru că aceasta este o obligaţie a Casei, nu a noastră. Vom da reţete simple, prin care pacienţii trebuie să-şi cumpere medicamentele”, a declarat, marţi, pentru Mediafax, Rodica Tănăsescu, preşedintele SNMF.

Medicii de familie au protestat în data de 15 noiembrie 2017 în Piaţa Victoriei faţă de birocraţia din sistemul medical, acuzând faptul că din cauza multiplelor sarcini birocratice, medicii sunt puşi în situaţia de a neglija actul medical.

Tot atunci, reprezentanţii medicilor au avut o întâlnire cu premeireul Mihai Tudose şi cu ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, în care li s-a promis că se vor rezolva problemele din sistem.

„Premierul a spus atunci că ne susţine, dar în continuare nu s-a întâmplat nimic pentru debirocratizare. Am cerut să nu mai existe reţete verzi, albe sau galbene, ci numai albe simple electronice, şi există soluţii în acest sens. Am cerut să nu mai existe bilete de trimitere pe hârtie tipizată, ci tot electronice şi alte revendicări ce pot fi rezolvate. Din păcate, am avut doar promisiuni”, mai spune Rodica Tănăsescu

Sursa: Adevărul
Sursa Foto: Adevărul