Bogatul căruia i-a rodit țarina

Iisus avusese o convorbire cu cineva care i-a cerut să-l învețe cum să-și împartă moștenirea cu fratele său. Atunci El a spus că nu afost pus judecător și a rostiti către mulțime această pildă din care reiese ceea ce este cu adevărat important pe această lume, și anume grija de suflet, nu de bogățiile pe care le dobândim.

Domnul nostru Iisus Hristos a venit pe pământ întrupându-se în om pentru a izbăvi omenirea de păcate și pentr a-i arăta drumul spre viața cea veșnică.

Din această Sfântă Evanghelie reiese că una dintre cele mai mari piedici în calea omului spre dobândirea vieții veșnice este iubirea de bogății și de plăceri. Omul nu trebuie să-și strângă averi pe pământ ci în ceruri. El trebuie să se gândescă tot timpul nu numai la interesele materiale ci trebuie să se îngtijească și de suflet care este nemuritor, deoarece nu se știe când vine sfârșitul vieții pământești. Pentru ca să fie pregătit tot timpul pentru în vederea trecerii la cele veșnice, omul trebuie să se roage cu credință și să facă fapte bune, împărțind din bunurile lui celor lipsiți.

Bogăția este un dar de la Dumnezeu, și cel care o are trebuie să știe cum să o folosească pentru ca ea să nu devină un impediment în fața mântuirii ci, dimpotrivă, să fie un ajutor. Oul bogat trebuie să-și folosească avutul său pentru a face fapte bune, pentru a-i ajuta pe cei în nevoi, a ajuta progresul societății prin sprijinirea actelor de cultură, de cerceetare, de binefacere.

În felul acesta, evitând numai satisfacția plăcerilor sale, bogăția nu va mai fi un păcat, ci dimpotrivă. Aurul este un stăpân foarte rău, dar poate fi un slujitor foarte bun, dacă prin el se săvârșesc fapte bune, pe placul lui Dumnezeu. De ce să se lege omul atât de strâns de acest mijloc care procură plăceri și desfătare pe pământ, dacă într-o bună zi, asemenea bogatului din parabolă, sufletul lui va fi luat? La acest lucru trebuie să ne gândim mereu și să viețuim în așa fel, făcând fapte bune și derindu-ne de păcate, încât să fim oricând gata să părăsim această viață trecătoare în favoarea celei veșnice.

Această Sfântă Evanghelie a fost rânduită de Biserică la începul postului de Nașterea Domnului, pentru că prin ea se arată că postul trebuie să fie însoțit nu de preocupări materialiste ci de rugăciuni și de fapte bune.