agricultura
Zonă pentru vânzarea de produse alimentare Imprimare
Marti, 07 Septembrie 2010 06:46
real-hypermarket-legume-silviu-mateiCea mai mare piaţă din municipiul Arad - Piaţa Mihai Viteazu - va beneficia, în perioada următoare, de o zonă specială pentru desfacerea de produse alimentare tradiţionale, de unde arădenii şi turiştii îşi vor putea cumpăra specialităţi regionale, aşa cum se întâmplă în majoritatea oraşelor europene.


'În judeţul Arad sunt înregistraţi, în prezent, 33 de producători, specialităţile regionale produse de aceştia fiind promovate şi vândute, până acum, prin târgurile de profil, organizate ocazional în municipiu sau în judeţ', a precizat, într-un comunicat de presă, viceprimarul municipiului Arad, Geanina Pistru.

Potrivit acesteia, în Piaţa Mihai Viteazu va fi amenajat un spaţiu cu căsuţe rustice din lemn, unde se vor vinde pâine şi produse de patiserie specifice zonei, salamuri şi cârnaţi, brânzeturi şi vinuri locale sau ţuică de la producători din judeţ.

SC TOP SA Arad desfăşoară procedura de achiziţie a căsuţelor, urmând ca amenajarea acestora să fie finalizată până la sfârşitul anului.

Căsuţele vor fi racordate la reţeaua de energie electrică şi la cea de alimentare cu apă, urmând să poată fi închiriate numai de producătorii autorizaţi din municipiu şi judeţ.

'Realizarea acestui proiect este un pas înainte pentru promovarea produselor alimentare specifice zonei Aradului, prin sprijinul acordat producătorilor tradiţionali, care nu au spaţii speciale de desfacere a mărfurilor în municipiu, venind în întâmpinarea cererii pentru astfel de produse, foarte căutate atât de arădeni cât şi de cei care vizitează Aradul', a spus Geanina Pistru.