Un radio despre viata la tara

Radio Antena Satelor este singurul post de radio specializat pe problemele satului românesc, ce emite 16 ore pe zi, 7 zile pe săptămână, de la ora 6.00 la 22.00.

Antena Satelor este un post de nişă, însă o nişă cu un caracter special şi un format aparte, unic în Europa şi în lume, care încearcă să ofere toate trebuinţele radiofonice (şi de multe ori chiar mai mult decât atât) unui public uşor de identificat pentru că are în comun mediul în care trăieşte, satul românesc. Cu alte cuvinte, Antena Satelor este un radio despre viaţa la ţară, un radio despre ţărani (cu emisiuni ce încearcă să recupereze greutatea şi demnitatea binemeritate ale noţiunii de “ţăran”), un radio unde se întâlnesc toţi aceia care au păstrat legătura de suflet cu rădăcinile neamului lor. Antena Satelor poate fi, chiar este,  reperul valorilor tradiţionale autentice, durabile, într-o lume de consumatori ai artificialului.

În istoria sa de 80 de ani, Radio România a avut mereu contact cu lumea satelor, însă ideea apariţiei unui post dedicat în totalitate mediului rural a venit după schimbările din 1989. Oficial, postul nostru s-a născut ( a început să emită) în 1991, într-o zi plină de semnificaţii, a nativităţii, pe 25 decembrie, difuzând 5 ore pe zi ştiri din sfera de interes a mediului rural şi muzică populară de calitate, din fonoteca de muzică populară a Radioului, cea mai bogată şi valoroasă arhivă sonoră a folclorului muzical românesc. De altfel Antena Satelor difuzează numai muzică populară, făcând din acest gen muzical o amprentă sonoră ce îl face reconoscibil pe toată perioada zilei, pentru oricine încearcă să-l caute pe scala aparatului de radio. De atunci şi până acum am tot crescut, atât ca ore de emisie (în prezent emitem 16 ore pe zi), cât şi ca exprimare radiofonică, diversificare a programelor, valoare a echipei, notorietate şi audienţă.

În prezent 800 de mii de ascultători ascultă postul în fiecare zi, ceea ce arată că ideea apariţiei Antenei Satelor în piaţa media este un pariu câştigat de Radio România.


Comentarii (1)add comment

vali said:

nu sunt de la tara
Merg la servici cu autobuzul si in fiecare dimineata la ora 6:10 cand urc aud acest post de radio.Soferul este pensionar si adora acest gen de muzica involuntar trebuie sa ascult si eu acest post dar nu asta vreau sa zic ci ca am ramas c-o impresie buna defelul cum este conceput.Va urez sa aveti audienta maxima si programe tot mai bune
Noiembrie 27, 2009

Scrie un comentariu
Mai mic | Mai mare

busy