Imagini din Căşeiu












|
|
Campionatul Naţional de Oină Antena Satelor pentru juniori II
Lupta dintre tradiţie şi modernitate Undeva în munţi, cu secole în urmă, s-a născut un joc ce ilustrează cel mai bine spiritul şi tradiţiile româneşti: oina. Legenda spune că un cioban, tot strângând în pumn un cocoloş din păr de vacă, pe care o ţesălase, s-a pomenit cu un fel de minge. A luat o bâtă, a lovit-o cu putere şi a aruncat-o departe. Când a trimis băieţii după ea, aceştia s-au luat la întrecere, fiecare dorind să se întoarcă cât mai repede cu mingea. Astfel, s-a născut oina. Cu timpul, oina a devenit un joc extrem de popular şi iubit, visul de a obţine titlul de campion naţional la oină se asemuia cu visul oricărui băiat din zilele noastre de a fi „Hagi”, „Mutu” sau „Chivu”. Paradoxal, astăzi, cel care este considerat sportul naţional al românilor, nu se bucură nici de prea multă faimă şi nici de mulţi fani. Radio Antena Satelor vrea să reînvie acest joc, să-i redea splendoarea de altă dată şi, împreună cu Federaţia Naţională de Oină, organizează „Campionatul Naţional de Oină Antena Satelor - juniori II”. Aflat la cea de-a doua ediţie, campionatul se va desfăşura în comuna Căşeiu, judeţul Cluj, pe 12 iunie 2011, unde 16 echipe din toate zonele ţării, majoritatea de la sat, se vor înfrunta pentru a câştiga mult râvnita cupă. Sub soarele verii, cele mai bune echipe de oină de la categoria Juniori II (copii cu vârste până în 16 ani), ne vor arăta ce înseamnă spiritul românesc, vor lupta cu atitudine fairplay pentru a demonstra că acest joc merită o şansă. Şi pentru că este vorba de sat şi de tradiţii, participanţii se vor delecta, la sfârşitul competiţiei, cu un spectacol de muzică populară, unde vor putea fi ascultaţi interpreţi cunoscuţi precum Sava Negrean Brudaşcu, Marilena Zegrean Istici, Nicu Poşta, dar şi Ansamblurile „Hora” din Reghin, „Groşii Tibleşului” şi „Datina din Turda”. Radio Antena Satelor va transmite în direct de la eveniment atât pe calea undelor cât şi online pe www.antenasatelor.ro „Campionatul Naţional de Oină-Juniori II” face parte din seria de proiecte pe care Radio Antena Satelor le va desfăşura pentru a marca 20 de ani puşi în slujba oamenilor de la sat. |







