|
Accident rutier, în apropierea comunei doljene Cerăt
|
|
|
|
|
|
|
Accidentul rutier s-a produs, duminică seară, pe drumul judeţean DJ 561, în apropriere de comuna doljeană Cerăt. Potrivit anchetatorilor, şoferul unui microbuz de pasageri, s-a angajat în depăşirea unui autovehicul, aflat pe acelaşi sens de mers, fără a observa că din sens opus se apropia o căruţă în care se aflau cinci persoane. În momentul în care şoferul microbuzului, în care se mai aflau trei persoane, executa manevra de depăşire, autovehiculul a intrat în căruţă.
În urma impactului, şoferul vehiculului cu tracţiune animală a murit pe loc, celelalte patru persoane aflate în căruţă fiind duse la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova. Două persoane se află internate în stare gravă în secţia de Terapie Intensivă, iar celelalte două persoane sunt rănite uşor.
"În cauză au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă. Şoferul microbuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ", a declarat comisarul Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
|
|
|
Grav accident produs între Topleţ şi Băile Herculane
|
|
|
|
|
|
|
Potrivit sursei citate, pompierii au executat o operaţiune de descarcerare pentru scoaterea femeii aflată la volan din autoturismul avariat şi pentru deconectarea de la acumulator a circuitului electric. Persoana rănită în accident a fost transportată la Spitalul orăşenesc din municipiul Orşova.
Autorităţile de poliţie şi ale Regionalei CFR Craiova efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor care au condus la accidentul care a pus în pericol traficul feroviar între Drobeta Turnu Severin şi Timişoara.
|
|
|
Podul peste râul Topolniţa, a fost dat în folosinţă
|
|
|
|
|
|
|
"Prin intrarea în circuitul rutier al acestui pod s-a deschis definitiv circulaţia tuturor tipurilor de autovehicule pe drumul judeţean DJ 607 A, închisă din cauza avarierii podului provizoriu amenajat la kilometrul 2+080", a precizat Bălu.
Datorită finalizării acestei investiţii, circulaţia a revenit la normal către localităţile Cerneţi, Piatra Albă, Valea Copcii, Dedoviţa Veche, Oprăneşti, Cucuieţi, Negreşti, Oprăneşti, Husnicioara, Peri şi Borogea.
|
|
|
A fost aprinsă prima lumânare de pe coroniţa de advent
|
|
|
|
|
|
|
Coroniţa de advent a fost mai întâi sfinţită de doi preoţi de rit romano-catolic şi reformat. Ei le-au spus celor prezenţi că prima lumânare reprezintă credinţa, a doua speranta, a treia iubirea şi a patra fericirea. După aprinderea primei lumănări de pe coroniţa de advent, au fost puse în funcţiune şi luminile din bradul de Crăciun, aflat în apropiere. Evenimentul, care s-a desfăşurat exclusiv în limba maghiară, s-a încheiat cu un mini-recital oferit de corul oraşului care a interpretat câteva cântece de Crăciun.
Aprinderea lumânărilor de advent este un obicei practicat mai ales de catolici, dar care a fost preluat şi de ortodocşi. Coroniţa are patru lumânări, câte una pentru fiecare duminică a postului, şi o lumânare în mijloc, pentru seara de Ajun. În fiecare an, Primăria Miercurea Ciuc împodobeşte oraşul înaintea datei de 5 decembrie, pentru ca de Sfântul Niculae, copiii să se bucure de atmosfera de sărbătoare.
|
|
|
Turist găsit mort în Munţii Făgăraş
|
|
|
|
|
|
|
Corpul turistului decedat va fi coborât, dimunică din munţi, cu ajutorul unui elicpter.
Stratul de zăpadă măsoară la Bâlea Lac 20 de centimetri, la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş. Accesul în zonă se poate face doar cu telecabina, dinspre Bâlea Cascadă, Transfăgărăşanul fiind închis circulaţiei.
|
|
|
Accident rutier cu victime la Urziceni
|
|
|
|
|
|
|
Cele două persoane care se aflau în autoturismul Opel au fost preluate de Ambulanţă, însă au decedat la spital.
Celelalte şase persoane implicate în accident au suferit vătămări corporale uşoare, două dintre ele fiind transportate la Spitalul Floreasca din Capitală pentru investigaţii medicale suplimentare.
Inspector Culina Alina, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, a declarat că 'o posibilă cauză a producerii evenimentului rutier ar fi adormirea la volan a şoferului autoturismului Opel, la faţa locului nefiind găsite urme de frânare'.
|
|
|
Româna, limbă oficială şi peste Prut
|
|
|
|
|
|
|
Noul guvern prooccidental de la Chişinău a declarat că, în viitor, va încerca să modifice Constituţia pentru a elimina conceptul de 'limba moldovenească'.
Termenul de 'limbă moldovenească' a fost inventat de către sovietici după anexarea regiunii, la începutul celui de-al doilea război mondial, adăugând că sovieticii au impus totodată folosirea alfabetului chirilic în noua republică sovietică, pentru a o diferenţia de limba română, care are alfabet latin.
|
|
|
Românii sărbătoresc Sfântul Andrei
|
|
|
|
|
|
|
Peste 600.000 de români îşi aniversează, luni, onomastica de sărbătoarea Sfântului Andrei, patronul spiritual al României, informează Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Din cei 620.625 de români aniversaţi la sărbătoarea Sfântului Andrei, 307.940 sunt bărbaţi, iar 312.685 sunt femei.Statisticile existente la nivel naţional arată că majoritatea româncelor care îl au ca patron spiritual pe "Sfântul Andrei" poartă numele de Andreea (263.585 de persoane), 22.359 sunt Andra, iar 19.617 răspund când sunt strigate Andrea. Totodată, 6.779 poartă numele Andreia, iar 345 Andruţa, Andruşa, Andruşca.
Numele Sfântului Andrei, cunoscut şi ca "Apostolul românilor", este purtat de 288.658 de bărbaţi. În acelaşi timp, 11.945 răspund la apelativul Andras. Români cu numele Endre sunt 3.283, iar numărul celor cu prenumele Andreeas, Andrias sau Andreas este de 3.196. La sărbătoarea amintită mai petrec 823 de bărbaţi numiţi Andreiu, alături de 14 Andruşa şi Andruţa. Lor li se vor adăuga şi 21 de români numiţi Andries.
|
|
|
Noi cazuri de gripă confirmate în judeţul Arad
|
|
|
|
|
|
|
Alte 13 cazuri de gripă nouă au fost confirmate în judeţul Arad, totalul persoanelor contaminate cu cu virusul A/H1N1 în acest judeţ ajungând la 75.
"În prezent, la nivelul judeţului Arad sunt 13 bolnavi de gripă A/H1N1, ditre care 9 sunt adulţi. Formele de boală sunt medii, cu excepţia unui caz sever, la un adult", a declarat, duminică, dr. Dana Negru, medic primar epidemiolog, director coordonator adjunct sănătate publică şi programe de sănătate al Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Arad.
Potrivit sursei citate, la nivelul judeţului sunt înregistrate zece focare în evoluţie, din care trei focare familiale a câte două cazuri şi şapte focare a câte un caz, cu surse necunoscute, cele mai numeroase cazuri de boală confirmate (65 de cazuri) fiind înregistrate în municipiul Arad, celelalte cazuri fiind înregistrate în alte şapte localităţi arădene. "Cei mai numeroşi bolnavi au vârstele cuprinse între 15 şi 19 ani (35 de cazuri), pe locurile 2 şi 3 situându-se categoriile de vârstă 10 - 14 ani (10 cazuri) şi respectiv 25 - 29 ani (6 cazuri)", a precizat dr. Dana Negru.
Ca urmare a noilor cazuri înregistrate, DSP Arad, împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad au decis să suspende cursurile clasei a IX-a C, pentru şapte zile, la Grupul Şcolar "Francisc Neumann" din Arad, începând cu 27 noiembrie.
"În cursul săptămânii viitoare va începe campania de vaccinare, recepţia vaccinului pandemic repartizat judeţului Arad urmând să înceapă luni", a mai informat directorul coordonator adjunct sănătate publică şi programe de sănătate al DSP Arad.
|
|
|
Înscăunarea episcopului Devei şi Hunedoarei
|
|
|
|
|
|
|
'Ceremonialul religios va avea loc la Catedrala Sf. Nicolae din Deva, de la ora 10.00. În biserică vor avea acces 500 de persoane, pe bază de invitaţii scrise. Slujba religioasă va putea fi urmărită şi în afara bisericii, pe două ecrane gigant', a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Moloţ.
Dat fiind numărul mare de credincioşi care este aşteptat la acest ceremonial, autorităţile au luat mai multe măsuri organizatorice. Astfel, circulaţia în Deva va fi blocată în zona Catedralei Sf. Nicolae pe bulevardul Decebal şi străzile Avram Iancu şi Andrei Şaguna. Maşinile vor fi direcţionate spre parcarea din zona stadionului municipal din Deva şi pe mai multe străzi adiacente locului de desfăşurare al evenimentului.
Înfiinţarea Episcopiei Devei şi Hunedoarei a fost decisă în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 18-19 iunie 2009. Preasfinţitul Părinte Gurie este în vârstă de 41 de ani şi s-a născut în judeţul Cluj. A absolvit Facultatea de Teologie din Craiova, iar cursurile de doctorat le-a urmat la Institutul de Teologie Pastoral-Misionară din Padova, Italia. La 5 august 2001, a fost hirotonit arhiereu şi instalat ca episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei.
Eparhia Devei şi Hunedoarei s-a înfiinţat în urma reorganizării Episcopiei Aradului, Ienopolei, Hălmagiului şi Hunedoarei şi ridicării acesteia la rang de Arhiepiscopie. Înainte de înfiinţarea acesteia, credincioşii hunedoreni au fost păstoriţi, vreme de 25 de ani, de Timotei Seviciu, actualul arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului.
În judeţul Hunedoara, activează 270 de preoţi şi diaconi în 252 de parohii, cinci protopopiate şi nouă aşezăminte monahale.
|
|
|