Festivalul SoNoRo revine la cea de-a XII ediţie în Timişoara

Autor: 

Alături de Braşov, Cluj şi Bucureşti, Timişoara va face parte şi în 2017 din circuitul muzicii de cameră propus de festivalul SoNoRo. La Timişoara, festivalul va avea loc între 7-8 noiembrie şi propune trei concerte-eveniment cu interpreţi de muzică clasică de renume. Astfel, Biserica Millenium din cartierul Fabric, librăria Cărtureşti Mercy şi Filarmonica Banatul vor deveni gazdele muzicii de cameră SoNoRo, iar intrarea este gratuită pentru oricine doreşte să se bucure de muzică.

Festivalul SoNoRo nu putea lipsi din viitoarea capitală culturală, Timişoara. Ne bucurăm să ne întoarcem şi să concertăm în câteva spaţii de referinţă din oraş, cum este Biserica Millenium, un loc cu o acustică şi o atmosferă perfectă pentru Variaţiunile Goldberg de Johann Sebastian Bach, sau la Cărtureşti Mercy, un spaţiu cald şi primitor, pentru a ne reîntâlni cu publicul nostru, într-un salon muzical în care mai şi povestim, nu doar cântăm.

De asemenea, ne bucurăm că anul acesta vom concerta şi la Filarmonica Banatul, locul perfect pentru programul muzical al ultimului nostru concert în Timişoara - 'Tema con Variazioni', declară Răzvan Popovici, director executiv SoNoRo.

La Biserica Millenium, pe 7 noiembrie, în cadrul concertului Labyrinth x 30, vor concerta Daniel Rowland - vioară, Max Baillie - violă şi Justus Grimm - violoncel.

Daniel Rowland a concertat alături de artişti renumiţi, printre care Heinz Holliger, Marcelo Nisinman, Martin Frost, Elvis Costello şi este fondator şi director artistic al Festivalului Internaţional de Muzică Stift. Max Baillie este cunoscut datorită colaborării cu Bobby McFerrin şi are propria şcoală de vară de muzică de cameră, 'Es Muss Sein'.

Justus Grimm a concertat, ca solist, cu mai multe orchestre printre care English Chamber Orchestra, La Monnaie Symphony Orchestra, London Chamber Orchestra, Staatsorchester Rheinische Philharmonie, Brandenburg Philharmonic Orchestra şi Klassische Philharmonie Bonn.

Librăria Cărtureşti Mercy va găzdui pe 8 noiembrie un meet the artists, unde celor trei artişti ai Labyrinth x 30, li se vor alătura Diana Ketler (pian), Răzvan Popovici (violă) şi Zoran Markovic (contrabas). Muzicienii SoNoRo răspunde întrebărilor publicului prezent şi vor prezenta lucrări de Johann Sebastian Bach, Ludwig van Beethoven, Reinhold Gliere şi Bela Bartok.

Diana Ketler este profesoară la Royal Academy of Music din Londra şi directoarea artistică a Festivalului SoNoRo.

A cântat pe scene precum Musikverein, Konzerthaus, Prinzregententheater, Carnegie Hall, Kennedy Centre, Wigmore Hall, Suntory Hall, Opera City Hall, Osaka Symphony Hall, Konzertgebouw sau Teatro La Fenice.

Răzvan Popovici este iniţiatorul şi directorul Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo din Bucureşti, al Festivalului Chiemgauer Musikfruhling din Traunstein, Germania, şi al seriei de concerte 'Pelerinages' din München. Zoran Markovic predă la Academia de Muzică din Ljubljana şi oferă cursuri de masterat în întreaga lume.

Concertul din seara zilei de 8 noiembrie, de la Filarmonica Banatul, va oferi publicului timişorean o intrerpretare excepţională a unui program muzical ce include lucrări de Edward Elgar, Ralph Vaughan Williams şi Franz Schubert.

Intrarea este liberă la toate concertele.

Mai multe detalii pe www.sonoro.ro.

Programul complet:

Labyrinth x 30, 7 noiembrie, ora 19:00, Biserica Millenium, Piaţa Romanilor, nr. 6

Johann Sebastian Bach (1685-1750) - Variaţiunile Goldberg, BWV 988, în aranjament pentru vioară, viola şi violoncel de Dmitry Sitkovetsky

Home Alone-Salon Muzical Timişoara, 8 noiembrie, ora 11:00, Cărtureşti Mercy, Str. Florimund Mercy, nr. 7

Meet the artists: conversaţii cu muzicienii SoNoRo şi lucrări de Johann Sebastian Bach, Ludwig van Beethoven, Reinhold Gliere şi Bela Bartok

Tema con Variazioni, 8 noiembrie, ora 19:00, Filarmonica Banatul, Bd. C. D. Loga, nr. 2

Edward Elgar (1857-1934) - 'Chanson de Nuit' şi 'Chanson de Matin' pentru vioară şi pian, op. 15
Edward Elgar (1857-1934) - 'Nimrod' din 'Variaţiunile Enigma' pentru pian solo, op.36

Ralph Vaughan Williams (1872-1958) - Cvintet cu pian în do minor pentru pian, vioară, violă, violoncel şi contrabas

Franz Schubert (1797-1828) - Cvintet cu pian în la major, D.667 pentru pian, vioară, violă, violoncel şi contrabas, 'Păstrăvul'

***

Înfiinţat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene de înaltă ţinută. Pe lângă parteneriate regulate cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel şi Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York.

Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (12 ani), SoNoRo-Inteferenţe, programul de burse şi workshop-uri pentru tineri muzicieni (11 ani), SoNoRo On Tour (10 ani), SoNoRo Arezzo (7 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale găzduite de clădiri de patrimoniu din România (5 ani).

SoNoRo este membru al European Festivals Association.

Proiect cultural realizat cu sprijinul: Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, Timişoara 2021 Capitală Europeană a Culturii, Primăria Municipiului Timişoara, Casa de Cultură a Municipiului Timişoara.

REPORTAJE

Gânduri din Primul Război Mondial - păstrate de un secol, pe cărţi poştale
Cărţi poştale ilustrate, vechi de 100 de ani, purtând mesaje trimise de soldaţii de pe fronturile Primului Război
Expoziţia fotodocumentară „Românii şi Marele Război”, la Veneţia
Expoziţia fotodocumentară „Românii şi Marele Război” se va deschide vineri, 1 Decembrie, la ora
Cofeturile, delicatesele și meniurile Casei Capșa
„Cofetăria Capșa” a fost fondată în 1852 în casa vornicului Slătineanu de către urmașii unui
Centenarul femeilor din arta românească: peste 850 de artiste femei
Este un proiect compus, constând în expoziţie-cercetare, dezbatere, masă rotundă şi publicaţie, produs de
Expoziţie
Expoziţia 'Familia regală a României pe frontul Marelui Război (1916 - 1918)' se va deschide miercuri, de la ora
Povestea nebună a PRINŢULUI PILOT care a transmis americanilor cel mai important mesaj al REGELUI MIHAI
Pilot talentat, bărbat şarmant şi cu un comportament de adevărat nobil, a fost singurul român care a participat
Meniul unei nunți regale ca-n povești. De la caviar de Vâlcov la sărmăluțe românești
Meniul acestei nunti impleteste povestea regala cu cea rurala, trainica, romaneasca. Trei zile a nuntit Sinaia cand s-a
Gheorghe Caranda, primul erou aviator român
Gheorghe Caranda zburase alaturi de printul George Valentin Bibescu, alaturi de Aurel Vlaicu si de alti cativa pionieri
Surogatele de cafea, la țăranul român. Coajă de pâine, cartofi, rădăcină de topinambur, de cicoare sau de andivă (câteva rețete)
Surogatele de cafea au fost când modă, când necesitate, într-o societate marcată de lipsuri
Ziua Universală a Iei – tradiţia românească de o frumuseţe unică
Sâmbătă, 24 iunie, în România şi în comunităţile româneşti din întreaga lume a fost
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
Fraţii Petreuş au purtat în suflet satul natal, Glod, indiferent de locul în care au poposit
Născuţi pe meleaguri maramureşene, fraţii Ştefan şi Ion Petreuş au îndrăgit muzica din anii nevârstniciei.
Au trecut 7 ani de la dispariţia Valeriei Peter Predescu
Valeria Peter Predescu s-a născut în octombrie 1947, la Telciu, judeţul Bistriţa-Năsăud. A debutat în 1971,
Sofia Vicoveanca a primit în dar un timbru vocal inconfundabil după ce a devenit mamă
Sofia Vicoveanca s-a născut la 23 septembrie 1941 în comuna Toporăuți, în inima Bucovinei. A avut o
Maria Ciobanu încânta musafirii părinţilor în copilărie
S-a născut pe plaiuri vâlcene şi este îndrăgită de românii din toate colţurile lumii. Maria Ciobanu
Gheorghe Zamfir şi Dumitru Fărcaş, “duel” pentru premiul I în perioada studenţiei
În perioada studenţiei, între Gheorghe Zamfir şi Dumitru Fărcaş exista o mare concurenţă chiar dacă
Lioara, însurăţirea fetelor de pe Valea Crişului Negru
Cine n-a auzit şi n-a îndrăgit minunatul cântec “Lioară, Lioară” interpretat de Florica Bradu?
Elena Roizen, vocea care ne-a adus Dobrogea aproape
Elena Roizen s-a născut la 1 februarie 1945 la Ovidiu, judeţul Constanţa şi a debutat în 1965 la Radiodifuziunea
Daciana Ungureanu aşază simbolistica tradiţională pe vase din lut
Poposesc, deseori, la Novaci – Pociovaliştea – într-un univers tainic, într-o lume conturată cu
Biserica din Dretea, o bijuterie a meşterilor ţărani de odinioară, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
Din vechime, meşterii lemnari au creat cu un rafinament aparte biserici din lemn. În jurul bisericilor s-au
Daniela Condurache a visat de mică să devină artistă
Interpreta Daniela Condurache s-a născut la 23 mai 1962 în localitatea Stănceşti, judeţul Botoşani. A avut o
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
Apariţiile înfricoşătoare care îi însoţeau pe călători în drumul spre Luncani
În inima Moldovei, în satul Sârca, ce face legătura cu comuna Luncani s-a petrecut ani de-a
Un cineast a realizat un spot despre fotograful Marii Uniri de la 1918
Regizorul britanic Laurence Dunmore, cunoscut mai cu seamă pentru "The Libertine", o producţie cu Johnny Depp şi John
Și oamenii mari sunt oameni: Legendele de la Curtea de Argeș
Locul unde odihnesc capetele încoronate ale țării noastre este un spațiu al legendelor și istoriilor
Fântâna unică în Europa, ce aduce noroc în dragoste celor ce beau din apa sa cristalină (VIDEO)
Pe terasa superioară a Dunării, la cinci kilometri de localitatea Corabia se văd încă zidurile de apărare cu
Statueta de la Liubcova – o dovadă a existenţei civilizaţiilor extraterestre încă din preistorie?!?
De descifrarea labiriturilor trecutului se ocupă istoria, oferindu-ne în timp răspunsuri la întrebări
1 decembrie 1918. Intrarea triumfală a regelui și a trupelor în Bucureștiul eliberat
Reîntoarcerea din refugiu s-a făcut chiar de ziua Marii Uniri. Vorbim, îndeobşte, despre ziua de 1
Prinţesa sângeroasă a Transilvaniei, supranumită „femeia-vampir”
Numele Anei Báthory, sora principelui Gabriel Báthory al Transilvaniei, a fost asociat cu magia neagră şi
Peştera unde se spune că uriaşii lui Decebal păzesc aurul şi unde gheaţa
Peştera Focul Viu este o altă minune naturală a ţării noastre, situată în Parcul Naţional Apuseni, la o
Biserica de nuiele din Izvoare, unică în arhitectura sacrală din România
Într-un sat uitat de lume din județul Constanța dăinuie peste veacuri un altar creştin, o adevărată cetate a
Clujul neştiut - Fantoma de la Biblioteca Centrală Universitară
De la Clujul neştiut la Clujul bântuit nu e decât un pas. Există chiar imobile cu câte două fantome
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
Și oamenii mari sunt oameni: Fotografia lui Eminescu
O fotografie făcută în grabă la Praga avea să devină peste ani emblema lui Mihai Eminescu. Acest portret a afost
Și oamenii mari sunt oameni: Grigore Antipa – 150 de ani
Pe 7 decembrie se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Grigore Antipa, deschizător de drumuri în mai
Români în lume: Alpiniștii Zsolt Torok și Vlad Căpușan, expediţie în Patagonia
Alpinistul Torok Zsolt a pornit, de joi, într-o nouă expediţie, în unul din cei mai dificili munţi din
Și oamenii mari sunt oameni:
Actor, profesor, fost director al teatrului din Craiova (1973-1974), Amza Pellea (1931-1983) face parte din promoţia de
Și oamenii mari sunt oameni: Prințesa capricioasă
Despre principesa Elisabeta s-ar putea spune că a fost cel mai enigmatic dintre copiii regelui Ferdinand și ai reginei
Și oamenii mari sunt oameni: Inventatorul gradiniței
Luna aceasta s-au împlinit 105 ani de la nașterea lui Spiru Haret. Despre el se știe că a fost un matematician,
Elena Alistar - prima femeie din Sfatul Țării și lupta ei pentru unitatea românilor
Fiică şi soţie de preot, născută în sudul Basarabiei, în urmă cu 144 de ani (în judeţul Ismail, azi
Bistrița: spectacol folcloric și retragere cu torțe, de 1 Decembrie
Ziua Naţională a României va fi sărbătorită la Bistriţa în centrul istoric al vechii cetăţi medievale,
Argeș: ceremonii militare și religioase de 1 Decembrie
Ziua Naţională va fi marcată în judeţul Argeş cu o defilare militară organizată în municipiul Piteşti şi
Arad: glorificându-i pe făuritorii Marii Uniri
Ceremoniale militare şi religioase la mormintele Corifeilor Marii Uniri din Cimitirul Eternitatea şi la Monumentul
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
Costume populare cusute ... pe ascuns
Tradiția de a îmbrăca un costum popular nou - nouț la sărbătorile mari de peste an, încă se mai păstrează
Festivalul Național al Datinilor și al Obiceiurilor de iarnă
Colindători din toate zonele țării vin la Focșani să se întreacă în bice, buhaie și clopoței la cea de-a
Concert de colinde cu Corul de Copii Radio, la Sala Radio
Sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 19:00, Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Voicu Popescu, invită publicul
Alaiul datinilor “Din bătrâni, din oameni buni” 2017
Consiliul Judeţean Dolj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj organizează
Biserici călătoare în Câmpia Bărăganului
De-a lungul ultimului secol, mai multe localităţi din Câmpia Bărăganului au apărut sau, după caz, au fost
Gala Patrimoniului Gastronomic din Regiunea Nord-Est
Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prin Centrul Europe Direct Nord-Est organizează în data de 6
Mândri de România! Comuna-model în care se trăiește mai bine decât la oraș
Undeva în inima României, în mediul rural se trăiește exemplar, după un model japonez adoptat cu
Corul Academic Radio, concert de muzică corală de inspirație folclorică
Corul Academic Radio, condus de dirijorul Ciprian Șuțu, invită melomanii la Sala Radio la un concert inedit de muzică
10 ani, sclavă sexuală în Italia. Plecată să își facă un trai mai bun, o româncă a născut 2 copii în captivitate
O româncă în vârstă de 29 de ani, mamă a doi copii de 3 şi 9 ani, a fost între 2007 şi 2017
Eroul din Războiul Stelelor salvează oameni și în viața reală
Veteranul actor american Harrison Ford dă dovadă de eroism nu doar în filme, ci şi în viaţa reală. Actorul
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10

ULTIMELE ŞTIRI

În sfârşit, vine iarna!

Meteorologii atenţionează că vremea se înrăutăţeşte în jumătatea de ...

O varietate de ceapă persană, o armă potenţială împotriva rezistenţei la antibiotice

O varietate de ceapă persană ar putea avea un impact major în lupta ...

Pliculeţele de ceai - utilizări mai puţin cunoscute!

În anotimpul rece oamenii beau mai mult ceai decât în mod ...

România participă la cea de-a 83-a ediție a Expoziţiei Internaționale “Săptămâna verde”

În perioada 19 - 28 ianuarie 2018 va avea loc, la Berlin, Germania, cea ...

Cod roşu de avalanşă în Munţii Făgăraş

Meteorologii avertizează că cel puţin până mâine seară riscul ...

Cod Portocaliu de ninsori și viscol

Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere este pregătită ...

Legea așteptată de fermieri!

ATENȚIE! AUTORITĂȚILE CU ATRIBUȚII DE CONTROL NU VĂ MAI POT SANCȚIONA FĂRĂ SĂ ...

A fost creat iaurtul care poate duce la vindecarea cancerului

Oamenii de ştiinţă din Singapore au descoperit că iaurtul pe bază de broccoli ...

Legumicultorii se modernizează și își încălzesc serele cu energie solară

Legumicultorii care deţin sere şi livrează în timpul iernii legume pe ...

Biroul județean de informare turistică, inaugurat la Sfântul Gheorghe

Un birou judeţean de informare turistică, unde vizitatorii pot găsi ...

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat cu puțin timp în urmă pe cine a desemnat ca premier

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a desemnat-o pe Viorica Dăncilă, ...

Elevii de la oraş vor învăţa despre importanţa consumului de lactate

Peste 850 de copii din mediul urban vor învăţa până în data ...

Pârtia de schi de la Şugaş Băi a fost redeschisă

Pârtia mică de schi din staţiunea Şugaş Băi, aflată la aproape zece ...

Adolescenţii care privesc reclame la junk food, mai predispuşi la o alimentaţie nesănătoasă

Adolescenţii care se uită prea mult la reclamele pentru alimente nesănătoase ...

Un dinozaur construit din piese lego la Muzeul Etnografic

O lucrare de mari dimensiuni, construită din piese de Lego şi având ca ...

REŢETE DE SUFLET

Nunțile miezului de vară și-o rețetă neobișnuită, de purcel împănat cu boabe de strugure
Exista un moment cu totul special in vara cand nuntile intra intr-o rotire fara sfarsit. Fara sfarsit am spus? Nu, nu
Rețeta de suflet. Firul de indrușaim
Plimbare leneşă pe străzile pieptişe ale Chorei. Peste capetele de ţiglă roşie ale caselor îndesate unele
Rețeta de suflet. Un gând de Înălțare
Pe-acasa pe la noi, in Moldova bunicilor, ziua de Ispas trecea cu oua rosii, cu ceapa si usturoi verde, cu o pulpa de
Rețeta de suflet. Plăcinte coapte în „ler”
În ler – cuptorul tradiţional al moţilor – se fac «şi pânea, şi prăjiturile, şi
Rețeta de suflet. De la „crudivorism” la „raw vegan”
Cine îşi imaginează că dieta vegană fără foc (raw vegan) este o invenţie – şi o cucerire - a timpului pe
Rețeta de suflet. Poveste de la conac
S-a intamplat sa gasesc intr-o zi, in galantarele unui supermarket, potarnichi. Pasaruici mari abia cat pumnul unui
Rețeta de suflet. Marea bucătărie uitată a Ardealului
Gastronomia Ardealului a fost, în istorie, unul dintre marile câştiguri ale artei culinare. Ceea ce avem de
In Evul Mediu, primele reţetare care apar sunt in strănsă relaţie cu cărţile de medicină. In "Antidotarium Mesuae"
Rasfoiesc, cu placerea de a descoperi gustul altei epoci, paginile unei carti de Constantin Bacalbasa. Tiparita inainte
Rețeta de suflet. O ciorbă și legenda ei
Creatorii de rețete (tradiționale!), ca și creatorii de folclor, nu sunt numai apanajul unui timp care a trecut. Un
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
Conopida gratinată, rețetă din meniul regal
De la balurile oficiale ale Curții Regale, care se țineau de două ori pe an, la serbările de binefacere din grădinile
Cârnați mici, rețetă din Manuscrisul brâncovenesc
Chiar daca prin tradiție taiatul porcului este asociat cu ziua de Ignat (pe 20 decembrie), in cele mai multe dintre
Varză cu orez, pentru ziua Sfântului Modest
In calendarul popular, Sfantul Modest (sarbatorit la data de 18 decembrie) este protectorul animalelor, el fiind cel
Ruladă de porc cu carne tocată și o legendă de Ignat
A mai rămas o zi până la 20 decembrie, când este Ignatul și încep a se tăia porcii, după cum cere
Cârnați oltenești, de pregătit în ziua de Ignat
Despre Ignat, o divinitate cu totul aparte în calendarul popular (cinstit la data de 20 decembrie), se pot afla
”Fripturi” de post, aflate dintr-o carte veche
Am descoperit recent o carte de bucate din anii interbelici. Maria Pârvulescu, directoarea revistei „Femeia
Plăcinta de Beliș, ca sub Munții Gilăului
Nu știu, zău, dacă ar trebui să fac un „podium” cu cele mai grozave plăcinte din țară, ce-aș alege?!
Topală albă – o rețetă bistrițeană
În Bistrița și-n împrejurimi, către Maramureș, vei mai întâlni gospodine care n-au uitat rețeta
Lichiu ardelenesc, ca-n cetatea Marii Uniri
Sunt ani buni de când Ziua Națională a României o petrec la Albă Iulia, în locul în care
Salată de pește cu mujdei, pentru Sfântul Andrei
Cu multă vreme în urmă, ultima zi a lunii noiembrie marca încheierea şi începerea unui an. O parte
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10

TRADIŢII

Trecut şi prezent: covoarele anatoliene din Transilvania
ICR New York, în colaborare cu George Washington University Museum - The Textile Museum şi Hajji Baba Society,
Noul Pavilion Muzeal Multicultural de la Muzeul Astra din Sibiu
La sfârșitul lunii noiembrie s-a finalizat componenta proiectului Patrimoniu Deschis care prevede construcția
Povestea lăzilor săseşti din Transilvania ajunge în capitala ţării
Fiind gândită de la început ca o expoziţie itinerantăPovestea lăzilor săseşti din Transilvania
”Lada cu zestre. Nunta în tradiţia şi cultura din Nordul Rusiei”
Expoziţia ”Lada cu zestre. Nunta în tradiţia şi cultura din Nordul Rusiei” se va deschide joi,
Sărbătoarea Zaibărului şi a Prazului”, în municipiul Băileşti
Primăria Municipiului Băileşti, Consiliul Local Băileşti şi Casa de Cultură „Amza Pellea” organizează, pe
Global Mindscape, în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti, Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu şi
Cea de-a şasea ediţie a Divan  Film Festival a ajuns la final
Duminică, 30 august, s-a încheiat cea de-a șasea ediție a DivanuluiDegustătorilor de Film și Artă Culinară,
Festivalul ,,Tarafuri şi Fanfare
Primăria Municipiului Craiova şi Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă organizează astăzi, cea de-a X-a ediţie a
Târgul Comunităţilor Rurale, editia a III-a
O zonă pe care multă lume încă nu o cunoaşte, va fi ,,expusă” în acest sfârşit de
Festivalul Tarafuri şi Fanfare, ediţia a X-a
Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă şi Asociaţia Culturală GRIGORE LEŞE
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
Obiceiuri și tradiții populare de Sfântul Nicolae
Sfântul Nicolae este sărbătorit de creștin în data de 6 decembrie. Este considerat unul dintre cei mai
Concert de Colinde bizantine la Istanbul
Primele zile de iarnă aduc la Istanbul două concerte corale de excepţie. Grupul Vlahos, prin susţinerea Comunităţii
Tradiții - Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Este INTERZIS să faci aceste lucruri
Ziua intrării Maicii Domnului în Biserică este socotită în popor drept zi magică. În această zi se
Motivele pentru care colindele ne rămân în minte
Unul dintre cele mai bune lucruri care au legătură cu sezonul sărbătorilor de iarnă este reprezentat de muzica
Biciul Sfântului Ilie - tradiții și credințe din mijlocul verii
Despre Sfantul Ilie (pomenit de Biserica Ortodoxa la data de 20 iulie) se spune ca este singurul care s-a urcat la cer
Sfinții Apostoli Petru și Pavel, o sărbătoare a agriculturii
Pe data de 29 iunie, în fiecare an, se sărbătoresc Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Cei doi apostoli sunt
Obicei unic în România de RUSALII: Ce este udatul nevestelor?
Rusaliile sunt prăznuite în fiecare an la 50 de zile de la sărbătoarea Sfintelor Paşti. Rusaliile vor fi
Rusaliile, un spectacol aparte al obiceiurilor românești
La 50 de zile după Paști se sărbătoreste minunea Pogorării Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului, cărora le-a
Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena
Pe data de 21 mai, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Sfântului Constantin și a mamei sale Elena.
Sfântul Gheorghe, patronul naturii înverzite
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai importanți sfinți în calendarul creștin-ortodox. El
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
”Face umbră pământului degeaba„
Zicem, câteodată, fiind excesiv de critici la adresa cuiva ce ni se pare că pierde mult timp nefăcând nimic
”Leneșul mai mult aleargă”
Cum o fi asta?! După ce că leneșul este leneș, cum să alerge așa de mult încât să i se ducă buhul de
”Hoțul cu un păcat, păgubașul cu mai multe”
Mda! Am citit odată că un asemenea proverb trebuie să-l fi inventat un mare hoț ce s-a pomenit vorbind pentru a se
”Năravul din fire, n-are lecuire”
Da, un viciu persistent în viața noastră ar putea însemna o nărăvire la obiceiuri nu tocmai ortodoxe sau
Nu râvni la bunul altuia
Practic, proverbul acesta, derivă din cea de-a zecea poruncă sfântă și care te îndeamnă... ” Sa nu
”Mi-am răcit gura de pomană”
Sau, ți-ai răcit gura degeaba, sau și-a răcit gura de pomană, iată vorbe rostite de cei ce vor constata de-alungul
”Când ne-o fi mai rău să ne fie ca acum”
Nu cunosc vreo vorbă care să mă intrige mai mult ca aceasta! Păi, cum să pot să o accept, așa cum vine ea din
”Când omul cade, îi piere și umbra”
Rostesc vorba aceasta și îmi vine brusc să mă uit în spate, sau în lateral; de mult nu mai știu dacă
”Rău cu rău dar mai rău fără rău”
Păi, da, este un lucru dovedit că trăind lângă un om rău, mult timp, când acesta dispare, toate
”Vecinul de lângă casă niciodată nu te lasă”
Iată un proverb care te face să zâmbești, de cum îl rostești, mai ales dacă ești de pe la țară! Cei care
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
Târgul Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri 2017 s-a deschis astăzi la Romexpo
Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat organizează, în perioada 8 - 10 decembrie,
Olăritul – meșteșugul tradițional ce se zbate între viață și moarte
Olăritul este un meșteșug tradițional românesc moștenit încă din neolitic, prin care pământul, apa și
Ceramica de Horezu, marcă identitară a românilor
Un meşteşug tradiţional unic, practicat atât de bărbaţi, cât şi de femeile din partea de nord a judeţului
Moara de apă din Topleţ macină porumb la Muzeul ASTRA
În luna iunie a anului trecut, două mori din patrimoniul Muzeului ASTRA, una de apă şi alta pe tracţiune
Micii mari meşteşugari din nou la Sibiu!
În perioada 29 iulie - 2 august 2015, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului găzduieşte cea de aXX-a
Semne în lemn de Maramureș
Cadre pentru ușă, poartă, fereastră. Mii de troițe din lemn. Mult lemn. Pentru o viață și pentru mai multe vieți.
„Stuful românesc e beton”... pentru constructorii de case din Europa
Delta Dunării este cea mai mare rezervație naturală din Europa. In anul 1991 a dobândit recunoașterea
Mobilă pentru totdeauna
Meșterii satului de odinioară creau obiectele necesare gospodăriilor sătești. Fiecare obiect poartă denumiri arhaice de
Civilizaţia rurală a lemnului
Lazile de zestre, dulapurile, blidarele, culmile de pat etc., aceste obiecte pline de farmec si mister, realizate de
Ţesutul, artă şi meşteşug
Fragmente de tesaturi au fost descoperite datand inca din epoca bronzului pe teritoriul tarii noastre, mai precis
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10

CALENDARUL TRADIŢIILOR POPULARE

Iarna
Tradiţii:   Iarna se numeşte tot răstimpul cât ţine omăt. Ea se începe la Sf. Nicolae şi durează până la
Toamna
Tradiţii:   Toamna se începe de la Sf. Maria Mică şi durează până la Sf. Nicolae, 6 decembrie. Când tună
Vara
Tradiţii:   Vara începe cu Sf. Onofrei şi durează până la Sf. Maria Mică, 8 septembrie. Miezul
Primăvara
Tradiţii:   Primăvara se începe, după unii, cu prima lune din martie, după alţii când se sfârşesc zilele
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
Cum măsurau sătenii timpul
Măsurarea timpului pentru țăranul de odinioară nu se facea exact și precis ca astăzi. ”Timpul Țăranului este mai puțin
Momentele zilei
Înainte de răsăritul soarelui Ȋn popor se spune că trebuie să te scoli înaintea soarelui, căci e păcat să răsară
«
»
  • 1
  • 2
Decembrie
Sfaturi generale: Anul se sfârşeşte şi gazda trebuie să se îngrijească de toate, să vadă dacă nu s‑a adunt
Noiembrie
Sfaturi generale: Puneţi sălcii; gunoiţi pomii; acoperiţi pomii mai gingaşi, îngropaţi via; curăţiţi pomii de
Octombrie
Sfaturi generale: Săpaţi gropi prin livezile umede; puneţi gunoi pe câmpurile cu trifoi, curăţiţi pomii de
Septembrie
Sfaturi generale: Araţi câmpurile de grâu şi semănaţi-le până pe la 13. Sămănaţi încă varza
August
Sfaturi generale: Araţi pentru sămănăturile de iarnă şi zdrobiţi glodurile de pe camp. Puneţi gunoi pe
Iulie
Sfaturi generale: Semănaţi pentru a doua oară spanac şi varză, udaţi straturile cu apă de vale, dacă este secetă.
Iunie
Sfaturi generale:  Când e zăduf, scuteşte vitele, adăpostindu-le la umbră. Oculează pădureţii mai bine
Mai
Sfaturi generale: În mai semănaţi in, ca din două semănături să vă iasă cel puţin una: cânepa se seamănă
Aprilie
Solomon a făcut ca luna lui april e jumătate cald şi numai jumătate frig, ca să poată oamenii samana pământul, să
Martie
Mart e cea mai nesănătoasă lună; mart se numără din ziua de Sf. Toader şi ţine mai tot postul. În ziua ceea
«
»
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10