|
Miercuri, 02 Iunie 2010 15:59 |
|
Centrul municipiului Suceava va fi reabilitat şi modernizat, în decurs de doi ani, printr-un proiect în valoare de 9 milioane de euro, finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR).
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că acesta este cel mai important proiect promovat de municipalitate prin Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, contractul urmând a fi semnat la jumătatea lunii iunie.
Lungu a precizat că proiectul presupune amenajarea unei parcări subterane cu aproximativ două sute de locuri, dar şi amenajarea zonei centrale, incluzând şi renovarea clădirilor. Pentru executarea acestor lucrări municipalitatea va contribui cu aproximativ 4,5 milioane de lei, cheltuieli neeligibile, dintre care 500.000 de lei pentru devierea conductelor de utilităţi şi aproximativ un milion de euro pentru consolidarea terenului în vederea construcţiei parcării subterane. Prin Planul Integrat de Dezvoltare Urbană al municipiului Suceava se prevede finanţarea prin POR a cinci proiecte în valoare totală de 28,8 milioane de euro, din care 23,4 milioane de euro valoare eligibilă. Primele două contracte au fost semnate în urmă cu două săptămâni, urmând să fie finanţat proiectul de reabilitare a 14 străzi şi modernizare a Parcului Şipote în valoare de cinci milioane de euro, precum şi proiectul de creştere a siguranţei şi prevenirea criminalităţii în valoare de 500.000 de euro, prin care vor fi instalate în municipiu 80 de echipamente de supraveghere, în special la şcoli, grădiniţe, pieţe şi parcuri. Prin acelaşi program va fi reabilitat iluminatul public pe artera principală a municipiului şi va fi construit un centru pentru susţinerea tradiţiilor bucovinene. Un număr de 13 municipii, printre care şi Suceava, desemnate de Guvern drept poli de dezvoltare urbană, va fi finanţat cu prioritate prin POR şi fonduri bugetare pentru dezvoltare.
|