diverse_02
Trafic feroviar blocat, după ce o locomotivă a luat foc Imprimare
Miercuri, 08 Septembrie 2010 21:02

locomotiva-foc-remus-suciuCirculaţia feroviară între Moraviţa şi Timişoara, blocată, miercuri dimineaţă, după ce o locomotivă a luat foc, în judeţul Caraş-Severin, a fost reluată, la aproximativ trei ore de la producerea incidentului.

Potrivit Centrului de informaţii al Gării de Nord Timişoara, trenurile au început să circule, în jurul orei 13:30, conform orarului, pe ruta care a fost blocată.

Conform sursei citate, primul tren, Timişoara - Reşiţa, a plecat din Gara de Nord Timişoara şi a trecut de zona cuprinsă între localităţile Grădinari - Greoni, unde a luat foc locomotiva.

De asemenea, locomotiva a fost retrasă în depou pentru reparaţii.

Circulaţia feroviară între Moraviţa şi Timişoara a fost blocată, miercuri dimineaţă, după ce o locomotivă a luat foc, în judeţul Caraş Severin, neexistând victime în urma incidentului.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş Severin, Ancuţa Balint, a declarat că locomotiva circula "în convoi" cu o alta, iar între localităţile Greon şi Grădinari a izbucnit un incendiu în cabina acesteia.

Potrivit sursei citate, la faţa locului au fost trimise două echipaje de pompieri, care în scurt timp au reuşit să lichideze incendiul. În urma incidentului, traficul feroviar a fost blocat între Moraviţa şi Timişoara, însă această rută nu este intens circulată.