diverse_02
Mai mulţi suceveni au suferit forme uşoare de hipotermie Imprimare
Duminica, 29 Ianuarie 2012 17:31

spital clinicaUn număr de opt persoane au suferit forme uşoare de hipotermie, iar o alta o formă gravă de hipotermie în ultimele 48 de ore, şase dintre acestea fiind cazate la un centru de îngrijire din municipiul Suceava.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, dr. Tiberius Brădăţan, a declarat că de vineri până duminică s-au prezentat la UPU Suceava opt pacienţi cu forme uşoare de hipotermie, majoritatea cazuri sociale, care nu au necesitat tratament special şi nici internare, cinci dintre ei fiind cazaţi în prezent la un centrul de îngrijire din municipiul Suceava, unul a fost internat în secţia de Psihiatrie, iar altul a mers la domiciliu prescriindu-i-se o reţetă.

Brădăţan a spus că, în cursul zilei de duminică, un pacient cu hipotermie severă şi degerături de gradul III şi IV la mâini şi picioare, care a fost găsit căzut pe marginea drumului, lângă un pod, în localitatea Suceviţa şi care, iniţial, a primit îngrijiri medicale la Spitalul municipal Rădăuţi, a fost transferat la SJU Suceava.

El a mai spus că bărbatul, în vârstă de aproximativ 33 de ani, are escoriaţii pe faţă şi se află în comă superficială, urmând să fie investigat la computerul tomograf pentru a se stabili dacă acesta a suferit sau nu un accident vascular cerebral.

Purtătorul de cuvânt al SJU Suceava a precizat că pacientul va rămâne internat pentru continuarea investigaţiilor medicale şi pentru tratament de specialitate.

Brădăţan a precizat că, pe fondul expunerii la temperaturi foarte scăzute, un pacient cu antecedente neurologice, care a suferit un accident vascular cerebral grav, a fost transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava de la Spitalul municipal Fălticeni.

În ultimele două zile, în judeţul Suceava s-au înregistrat temperaturi scăzute, chiar mai mici de minus 20 de grade Celsius.