economie
Ministrul Agriculturii: România ar putea înregistra în 2016 un sold pozitiv în balanţa comercială cu produse agroalimentare Imprimare
Vineri, 20 Ianuarie 2012 13:40

România ar putea înregistra, în jurul anului 2016, un sold pozitiv în balanţa comercială cu produse agroalimentare, având în vedere dezvoltarea sectoarelor agricole, consideră ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, citat de Agerpres.

"Dacă în anii trecuţi România a fost mare o importatoare de produse agroalimentare, începând cu anul 2010, s-a înregistrat o tendinţă semnificativă de creştere a exporturilor şi una de reducere a importurilor, ţările comunitare fiind principalii noştri parteneri, cu o pondere de 70%. Tindem la o reducere a soldului balanţei comerciale şi mizăm că, în jurul anului 2016, România va trece pe plus, având în vedere dezvoltarea sectoarelor agricole", a declarat, joi, la 'Săptămâna Verde', la Berlin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără. 

În ceea ce priveşte promovarea produselor româneşti pe piaţa externă, Tabără a precizat că în orice vizită pe care o efectuează în străinătate urmăreşte prezenţa produselor autohtone în lanţurile de magazine, piaţa germană fiind un mare consumator de vinuri româneşti.


"Pe piaţa germană se regăsesc produse alimentare româneşti, în special vinurile roşii, dar din păcate nu este suficient. În balanţa comercială a României există un deficit pe relaţia cu Germania pentru carnea de porc importată. Consider că odată cu reluarea exporturilor, foarte multe preparate din carne de porc vor ajunge şi pe piaţa germană", a subliniat şeful MADR. 

Ministrul Agriculturii a recunoscut că autorităţile au fost mai puţin active în ceea ce priveşte participarea României la anumite evenimente internaţionale prin care producătorii să-şi prezinte oferta. 

"Există o propunere la nivelul Comisiei Europene, ca în viitoarea Politică Agricolă Comună să existe mai multe măsuri de piaţă, inclusiv pentru promovarea unor produse pe piaţa Uniunii Europene. După modelul programului de promovare a vinurilor şi cel al legumelor şi fructelor, avem speranţa că un astfel de program poate ajuta producătorii români să fie prezenţi cu oferte către beneficiarii de produse agroalimentare din Germania şi din Europa", a subliniat ministrul Agriculturii. 

Potrivit datelor furnizate de MADR, deficitul balanţei comerciale cu produse agroalimentare a scăzut de la 2,06 miliarde de euro în anul 2008, la 1,53 miliarde de euro în 2009, trendul descendent continuând şi în anul 2010, când s-a înregistrat un deficit de 729,4 milioane euro, în scădere de 64,6% faţă de anul 2008. În primele nouă luni ale anului 2011, deficitul comercial rezultat din schimburile cu produse agricole a continuat să scadă, situându-se la valoarea de 600 de milioane de euro. 

Reducerea deficitului comercial s-a datorat în principal creşterii exporturilor de produse agroalimentare, de la 2,099 miliarde miliarde de euro în anul 2008, la 3,06 miliarde de euro în 2010, o creştere de 45,7%. Valoarea exporturilor de produse agricole în primele nouă luni din 2011 a fost de 2,595 miliarde de euro. Estimările MADR arată că, în situaţia menţinerii ritmului actual de creştere, exporturile României de produse agroalimentare ar putea atinge la finele anului 2011, o valoare de aproximativ 3,5 miliarde de euro, ceea ce ar reprezenta o majorare cu 14% faţă de anul 2010 şi cu peste 65% faţă de anul 2008. 

Potrivit MADR, scăderea importurilor de produse agroalimentare cu aproximativ 9% în 2010 faţă de 2008 a contribuit, de asemenea, la reducerea deficitului comercial. Primele trei locuri în structura exporturilor României de produse agricole au fost ocupate preponderent de grâu, porumb şi produse din tutun. Alte produse agricole cu pondere valorică mai ridicată la export au fost orzul, uleiul de floarea-soarelui şi carnea de pasăre. 

În privinţa importurilor, clasamentul primelor trei locuri a rămas neschimbat de ani buni, acesta fiind dominat de carnea de porc, care a deţinut ponderea cea mai importantă, urmată de zahăr şi produsele din tutun. În primele nouă luni ale anului 2011, oportunităţile de export pentru zahăr, creşterea exportului de seminţe de floarea soarelui precum si reducerea necesarului de carne de porc din import au modificat ierarhia primelor trei locuri. Alte produse agricole cu pondere valorică mai ridicată la import au fost preparatele alimentare, şroturi de soia, tutun brut. 

În perioada analizată, ponderea importurilor de produse agricole pe zone de provenienţă nu a suferit modificări din anul 2008, aproape 79% din importuri provenind din ţări membre UE. Pe de altă parte, ponderea exporturilor României de produse agricole pe principalele destinaţii s-a modificat, de la 65% export în ţările intracomuniatre în anul 2008, la 76,8% în primele nouă luni din 2011, transmite AGERPRES.