Încep probele scrise la examenul de bacalaureat Imprimare
Luni, 27 Iunie 2011 00:03
Absolvenţii de liceu încep de luni, probele scrise la prima sesiune a examenului de bacalaureat.

Potrivit calendarului de desfăşurare a examenului aprobat de Ministerul Educaţiei, prima probă va fi susţinută luni, 26 iunie, la limba şi literatura română.

Miercuri, 28 iunie, are loc proba la limba şi literatura maternă, iar joi, 29 iunie, proba scrisă obligatorie a profilului.

Ultimul examen din cadrul primei sesiuni de bacalaureat va susţinut în 1 iulie, cu proba la alegere a profilului şi specializării.

Primele rezultate vor fi afişate pe 3 iulie, iar contestaţiile vor putea fi depuse pe 4 iulie între orele 8,00 şi 12,00.

Rezultatele finale se vor afişa pe pe 8 iulie.

Înscrierea candidaţilor pentru cea de a doua sesiune de bacalaureat se va face între 11 şi 15 august.

Potrivit ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, elevii prinşi copiind la bacalaureat vor fi eliminaţi şi nu vor mai putea susţine acest examen timp de două sesiuni consecutive.