-

Principalele boli cunoscute ale caisului sunt: monilioza, făinarea, ciuruirea frunzelor, plum-poxul şi cancerul uscat, care netratate pot compromite producţia anului în curs şi pe cea a anului următor.

Dintre dăunători se pot aminti: gărgăriţa fructelor, insectele defoliatoare, păduchi de frunze, păduchele ţestos, păduchele din San Jose, păianjenii, care pot provoca defoliarea pomilor cu toate implicaţiile care decurg de aici. Bolile se combat prin 1-2 tratamente înainte de înflorit cu zeamă bordoleză 1.5-2.0 % iar după înflorit cu fungicide organice sau sistemice.

Cultura caisului este dificilă, deoarece este o specie pretenţioasă la climă şi sol, în plus este afectat de o boala incomplet cunoscută, „pieirea prematură”. Este o specie foarte apreciată pentru fructele savuroase şi parfumate, utilizate în consumul proaspăt sau la prepararea de compot, gem, dulceaţă, suc, nectar, caisată, lichioruri.

Reuşeşte să se adapteze destul de bine în zonele de câmpie sau coline joase până la 200-500 m altitudine, cu temperatura medie anuală cuprinsă între 10-11.5 °C, cu veri călduroase de 18-20 °C în perioada de vegetaţie, iar minima absolută să nu scadă sub -25 -26 °C, primăveri târzii lipsite de geruri de revenire.

In vederea protejarii pomilor din livezi, contra rozatoarelor, metoda de aparare o constituie imprejmuirea cu gard din plasa de sarma inalt de doi metri, inca din anul plantarii.

Marginile gardului din sarma se introduc in sol circa 10-15 cm si se fixeaza cu carlige, pentru a impiedica patrunderea iepurilor pe sub plasa.

Daca gardul din plasa de sarma are o inaltime mai mica de 2 m, in iernile cu strat gros de zapada sau cu viscol se creeaza posibilitatea ca iepurii sa sara peste plasa.

Pomicultorii au câteva sfaturi pentru cei care vor să se apuce de grădinărit, sau, de ce nu, pentru cei care vor sa pună bazele unei livezi în perioada următoare.