-

Peste două tone de produse de protecţie a plantelor periculoase pentru populaţie şi mediu, au fost ridicate de poliţişti, în urma unei acţiuni desfăşurate în Bucureşti şi 18 judeţe.

Cea de-a 16-a ediție a BANAT AGRALIM, manifestare expozițională cu participare internațională, şi-a deschis porțile pentru marele public, în Campusul USAMVBT din Timișoara.

În perioada 1 iulie - 1 octombrie vor fi în plină desfăşurare controalele în teren efectuate de inspectorii APIA pentru fermierii aflaţi în eşantionul de control, care cuprinde un număr de 104.146 de dosare selectate.

România a luat peste 5,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană într-un an şi jumătate, bani europeni care se duc în agricultură şi sunt deja în ţară, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Petre Daea. "Am luat fonduri europene de peste 5,5 miliarde de euro într-un an şi jumătate. Îi luăm pe toţi, pentru că sunt banii românilor şi suntem în stare să facem acest lucru, iar aceasta datorită faptului că au înţeles toţi ce trebuie să realizăm în acest domeniu” (P. Daea).

Acesta a precizat că cererile s-au depus la timp și banii europeni se duc în agricultură pentru susţinerea fermierilor, dar şi în proiecte specifice zonei rurale. 

"Banii europeni se duc în agricultură, în susţinerea fermierilor pe unitatea de suprafaţă, pentru plăţile directe pe suprafaţă pentru a echilibra economic şi a ţine într-un echilibru financiar fermierul şi evident în proiecte şi programe specifice zonei rurale, în drumuri de tarlale, în investiţii în zootehnie şi în irigaţii. Am fost ieri la Haret (Vrancea) unde este o plantaţie a unei societăţi comerciale cu profil agricol. Aceasta are 63 de hectare de plantaţii excepţionale cu cireş, cu nuc şi afin. Sunt la cel mai înalt nivel din punct de vedere tehnic, susţinută tehnologic foarte bine, prinsă într-o gândire foarte sănătoasă din punct de vedere al profesiei", a subliniat Daea. 

La mijlocul lunii mai, şeful MADR spunea că România a primit în acest an rambursări de la Uniunea Europeană de 1,847 de miliarde de euro, iar alte 400 de milioane de euro urmează să vină în urma solicitărilor depuse. Anul trecut, România a atras de la UE circa 3,3 miliarde de euro pentru agricultură şi dezvoltare rurală, iar targetul pentru 2018 din PNDR 2020 este de 4,1 miliarde de euro.

AGERPRES