-

USAMV Cluj-Napoca vinde zeci de mii de răsaduri din semințe românești

Răsaduri de legume din seminţe româneşti vor fi vândute, de săptămâna viitoare, de către Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca.

Acestea vor ajunge la fermele de mici dimensiuni sau celor care doresc să cultive asemenea plante în gospodării.
În serele USAMV Cluj au fost plantate câteva zeci de mii de fire de răsaduri, iar de luni acestea vor putea fi cumpărate de doritori.
Soiurile sunt tradiţionale româneşti, sămânţa este achiziționată de la staţiunea de cercetări pentru legumicultură de la Buzău, respectiv inimă de bou sau roşii creţe, iar o parte din sămânţă este ceea din stocul genetic, a declarat, joi, Florica Mănuţiu, inginer la USAMV Cluj.
Anul acesta, pentru prima dată, USAMV a inclus în oferta sa şi plante aromatice, tot din seminţe româneşti, respectiv busuioc, mentă, cimbru, oregano, salvie sau tarhon.
Specialistul USAMV Cluj a precizat că, pentru fermele mici şi gospodării, răsadurile din seminţe tradiţionale sunt cele mai potrivite deoarece legumele au pieliţa subţire, sunt zemoase şi foarte gustoase.
După achiziţionarea răsadurilor, acestea pot fi mutate în grădină dacă vremea este frumoasă, iar dacă nu, pot fi păstrate în ghiveciul nutritiv în care au fost produse în seră timp de două săptămâni.
Specialiştii spun că, la finalul lunii mai, plantele vor produce deja legume.

Sursa: Agerpres
Sursa foto:AgroInteligența

Articole înrudite