Ascultă Radio Antena Satelor Live

România importă legume şi fructe mai scumpe

România importă fructe şi legume mai scumpe decât cele autohtone a declarat, azi, Dragoş Vasile, consilier la Consiliul Concurenţei.

11 Iunie 2018, 12:22


Acesta a precizat că importul masiv se datorează şi faptului că producătorii români nu deţin echipamentele necesare pentru a putea livra pe piaţă cantităţile cerute. „Una dintre problemele importante care preocupă statele membre se referă la preţuri. Se constată că, pe de o parte, sunt preţuri mari pentru consumatori şi, pe de altă parte, că sunt mici pentru fermieri. Este o problemă care e foarte preocupantă şi o îngrijorare temeinică”, a afirmat Vasile, într-o conferinţă pe teme de profil.
Potrivit acestuia, Consiliul Concurenţei a analizat piaţa şi a concluzionat că în România preţurile sunt mai mici decât media europeană.
„S-a constat, printre altele, că majorarea preţurilor la produsele alimentare este sub nivelul din Uniunea Europeană şi, în prezent, preţurile noastre sunt cam la nivelul de 60% din media europeană, ceea ce este o situaţie bună”, a arătat el.
Oficialul Concurenţei a amintit că instituţia pe care o reprezintă nu analizează creşterea preţurilor în general, ci se uită la cazuri punctuale, care pot ridica semne de întrebare privind o posibilă încălcare a regulilor de concurenţă.
„O problemă interesantă este şi cea legată de presiunea produselor alimentare din import. S-a constatat aici că există categorii unde nu este presiune din import, de exemplu la lapte, carne, vin, pâine, mezeluri. Însă, există şi o categorie de produse unde aprovizionarea se face majoritar din import, cum sunt legumele şi fructele, în condiţiile în care preţurile sunt mai mari decât ar fi la produsele româneşti”, a susţinut Vasile.
El a arătat că una dintre cauze este lipsa echipamentelor necesare pentru fermierii români.
„Care ar fi explicaţiile? Unele sondaje, realizate de retaileri, arată faptul că producătorii români încă nu au capacitatea de a îndeplini nişte standarde comerciale. Le lipsesc utilaje de sortare, de calibrare, nu au capacităţi de stocare. Toate acestea pot fi desigur corectate în timp prin creşterea capacităţii lucrătorilor de a respecta anumite standarde tehnice”, a subliniat reprezentantul autorităţii de concurenţă.
Vasile a menţionat că, din 2016, consumatorii au la dispoziţie platforma Monitorul preţurilor, gestionată de Consiliul Concurenţei, unde pot urmări preţurile a 64 de categorii de alimente şi 128 de produse, iar datele sunt obţinute de la şase retaileri, de regulă, săptămânal.
Până la finele acestui an, vom extinde platforma şi vor fi mai mulţi retaileri. De asemenea, vom extinde zona geografică şi cu alte regiuni din ţară, întrucât datele de acum sunt doar pentru Bucureşti şi Ilfov. Vrem să ajutăm consumatorul să ia decizii motivate şi, de asemenea, contăm pe o anumită presiune care să se exercite asupra magazinelor, presiune care poate să conducă la o reducere a preţurilor”, a continuat oficialul Concurenţei.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto:eskape.ro

Rapița, victima secetei. 15% din suprafața cultivată în Olt este afectată
Actualitatea agricola 12 Martie 2024, 17:07

Rapița, victima secetei. 15% din suprafața cultivată în Olt este afectată

Aproximativ 15% din din culturile de rapiţă din judeţul Olt, respectiv o suprafaţă de 2.500 hectare din totalul de 17.000...

Rapița, victima secetei. 15% din suprafața cultivată în Olt este afectată
Fermierii din Olt primesc ajutorul de minimis pentru cultivarea de legume
Actualitatea agricola 12 Martie 2024, 16:43

Fermierii din Olt primesc ajutorul de minimis pentru cultivarea de legume

Fermierii care au cultivat în toamna trecută legume în spaţii protejate şi au fost declaraţi eligibili pentru a primi...

Fermierii din Olt primesc ajutorul de minimis pentru cultivarea de legume
Controverse privind subvenții APIA necuvenite în Caraş-Severin
Actualitatea agricola 11 Martie 2024, 11:46

Controverse privind subvenții APIA necuvenite în Caraş-Severin

Peste 12.500 de fermieri români au devenit anul trecut datori faţă de APIA pentru că au încasat în total 87,5 milioane de lei...

Controverse privind subvenții APIA necuvenite în Caraş-Severin
Termenul pentru depunerea proiectelor de înfiinţare a sistemelor de irigaţii a fost prelungit
Actualitatea agricola 07 Martie 2024, 16:53

Termenul pentru depunerea proiectelor de înfiinţare a sistemelor de irigaţii a fost prelungit

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunţă prelungirea cu încă două luni a sesiunii de primire a cererilor de...

Termenul pentru depunerea proiectelor de înfiinţare a sistemelor de irigaţii a fost prelungit
Focar de gripă aviară descoperit într-o gospodărie din Botoşani
Actualitatea agricola 07 Martie 2024, 16:10

Focar de gripă aviară descoperit într-o gospodărie din Botoşani

Un focar de gripă aviară a fost înregistrat în localitatea Băluşeni, a anunţat, joi, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare...

Focar de gripă aviară descoperit într-o gospodărie din Botoşani
Producătorii din sectorul agricol şi pomicol pot obţine finanţare nerambursabilă, dacă se asociază
Actualitatea agricola 06 Martie 2024, 13:10

Producătorii din sectorul agricol şi pomicol pot obţine finanţare nerambursabilă, dacă se asociază

Producătorii din sectorul agricol şi pomicol pot obţine finanţare nerambursabilă, dacă se asociază, se arată într-un ghid...

Producătorii din sectorul agricol şi pomicol pot obţine finanţare nerambursabilă, dacă se asociază
Circa 600 de apicultori pot primi sprijinul de la Guvern pentru familiile de albine
Actualitatea agricola 06 Martie 2024, 12:44

Circa 600 de apicultori pot primi sprijinul de la Guvern pentru familiile de albine

Circa 600 de apicultori din judeţul Satu Mare, care au peste 35.000 de familii de albine, vor putea solicita sprijinul de 25...

Circa 600 de apicultori pot primi sprijinul de la Guvern pentru familiile de albine
Producția de legume în România este tot mai mică
Actualitatea agricola 05 Martie 2024, 10:22

Producția de legume în România este tot mai mică

Românii consumă din ce în ce mai multe fructe și legume din import. Acest lucru se întâmplă în timp ce producția românească...

Producția de legume în România este tot mai mică