-

România a obţinut o victorie în cadrul Comisiei AGRI din Parlamentul European

România a obţinut o victorie în cadrul Comisiei AGRI din Parlamentul European, cu ocazia votului privind viitoarea Politică Agricolă Comună a Uniunii Europene.

S-a decis, astfel, plafonarea voluntară a subvenţiilor pentru agricultură. Este o soluţie care apără atât interesele marilor fermieri, cât şi pe cele ale micilor fermieri şi mijlocii, după cum a declarat ministrul agriculturii, Petre Daea.

Fermierii români, şi nu numai fermierii români, erau dezavantajaţi de un asemenea mod de a face politică agricolă comună după 2021-2027, adică plafonarea obligatorie era defavorabilă total ţării şi fermierilor români.

Motiv pentru care astăzi a fost un moment de bucurie şi este un moment de satisfacţie şi din partea fermierilor români, care au primit această veste, conform căreia plafonarea nu este obligatorie, rămâne la latitudinea statului membru să-şi facă politica în domeniu, ţinându-se cont de specificitate, de structura agriculturii, în aşa fel încât lucrurile să fie bune şi pentru fermierii mari şi pentru fermierii mici, a declarat ministrul agriculturii, Petre Daea.

Plafonarea voluntară a subvenţiilor a fost un subiect amplu discutat la nivelul Uniunii Europene.

S-a propus şi în trecut, însă nu a fost până acum niciodată aprobat. România, alături de alte state europene au susţinut această propunere, deşi Comisia Europeană pleda pentru plafonarea obligatorie.

Specialiştii români au afirmat că plafonarea obligatorie ar fi redus considerabil subvenţiile fermelor medii şi mari şi, implicit, competitivitatea lor.

Unul dintre obiectivele cele mai importante ale Politicii Agricole Comune pentru care România a militat în toate structurile europene a avut câştig de cauză în comisia pentru agricultură din Parlamentul European, unde, prin votul dat, s-a eliminat plafonarea obligatorie, a mai declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Conform unui comunicat al ministerului de resort, astfel se va lăsa la latitudinea statelor membre modul de acţiune în această privinţă. De asemenea, în urma consultărilor fermierilor români, s-a constatat că dorinţa acestora este ca viitoarea Politică Agricolă Comună să nu impună plafonarea plăţilor la o anumită sumă.

"România a militat pentru eliminarea plafonării, aceasta fiind de neacceptat în planul deciziei generale, în acest sens, fiind aduse argumentele necesare care au vizat faptul că ar fi putut îngreuna procesul de simplificare şi subsidiaritate. Prin nivelul financiar şi plafonarea plăţilor directe, România ar fi fost profund dezavantajată, iar fermierii aflaţi în plin proces de capitalizare, de asemenea", se mai spune în comunicat.

Petre Daea a subliniat că această decizie este o aşteptare legitimă pentru toţi fermierii, atât pentru cei români, cât şi pentru cei din toată Europa.

De asemenea, potrivit ministrului, s-a aprobat o convergenţă progresivă prin care România este avantajată prin creşterea subvenţiei la unitatea de suprafaţă.

România nu a susţinut plafonarea plăţilor directe pe considerentul că acest lucru va afecta grav fermele mari ce respectă standardele de mediu, iar acestea vor pierde în competitivitate în raport cu importurile din ţările terţe.

De altfel, fermierii din România şi din alte şase state din Regiunea celor Trei Mări au semnat în decembrie un document privind poziţia acestor ţări în cadrul viitoarei Politici Agricole Comune (PAC), principalele măsuri susţinute de ţările semnatare fiind mărirea bugetului PAC, uniformizarea subvenţiilor, renunţarea la plafonarea subvenţiilor şi păstrarea patrimoniului şi gestionarea pământului.

Documentul a fost transmis Comisiei Europene şi comisarului pe agricultură Phil Hogan.

Sursa foto: pixabay.com

Articole înrudite