-

Seceta şi dimineţile reci afectează livezile şi culturile agricole din Bistriţa-Năsăud

Vremea se dovedeşte a fi tot mai dificilă în nord de ţară, frigul și seceta din ultimele săptămâni fiind principalele cauze ale întârzâierilor din sectorul agricol.

Culturile agricole însămânţate în această primăvarâ nu au răsărit iar livezile cu pomi fructiferi suferă din cauza temperaturilor reduse, transmite Viorel Grosu, corespondent Radio Antena Satelor.

Cel mai cunoscut proprietar de livezi din nordul Transilvaniei, Aurel Onigaş care deţine peste 300 de hectare de livezi la Dipşa şi Ciceu - Mihăieşti spune că circa 7,8 hectare cu pomi fructiferi tineri i-au îngheţat în proporţie de peste 70 %.

Cireşii şi prunii au cel mai mult de suferit din cauza frigului şi potrivit lui Onigaş:

Dacă e frig și nu sunt albine e o mare problemă. Am văzut că, în Franța, își protejează via cu sobițe care folosesc combustibil lichid. Ele se amplasează și fiecare protejează circa 50 de mp. Erau vreo 200 de sobițe absolut greu de făcut.

Poate pe o suprafață mică merge. În schimb sunt substanțe chimice pe care le-am aplicat și noi. E ca un energizant pentru om, adică sunt foarte multe elemente care îngroașă sucul celular și atunci îi conferă o rezistență.

Problema secetei este una cu adevărat îngrijorătoare.

Culturile înfiinţate în această primăvară nici măcar nu au răsărit din cauza lipsei precipitaţiilor La Cociu, lângă Beclean, mare parte din fermieri au însămânţat porumbul şi cartofii însă fără ploi culturile nu au răsărit.

Şi în zona de câmpie seceta îşi spune cuvântul. Fermierii aşteaptă ploile pentru a-şi putea însămânţa porumbul însă se pare că acestea se lasă mult aşteptate.

Sursa foto: pixabay.com

Articole înrudite