-

Recolta de grâu din acest an cu 80.000 de tone mai mică decât în 2018

Recolta de grâu din acest an, de pe o suprafaţă de 2,1 milioane hectare, este de 10,05 milioane de tone, cu aproximativ 80.000 de tone mai mică decât producţia lui 2018, care a fost un an record.

„Media obţinută în 2019 este de aproximativ 4.800 kilograme la hectar. E o producţie bună, într-un an agricol dificil, datorită faptului că seceta de anul trecut nu a permis răsărirea în toamnă, iar grâul, în proporţie de 85% din suprafaţă, a răsărit în primăvară”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Cel mai bun randament la grâu s-a obţinut în judeţele Giurgiu - peste 5.800 kg/ha, Satu Mare - 5.700 kg/ha, Brăila şi Dolj - cu 5.300 kg/ha fiecare. Cea mai mare suprafaţă cultivată cu grâu se află în judeţul Constanţa - aproape 200.000 ha, judeţ în care producţia medie a fost de 5.084 kg/ha.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.

Foto: Pixabay

Articole înrudite