-

Fermierii vor primi la timp subvenţiile APIA

Fermierii vor primi la timp subvenţiile APIA, pentru că verificările în teren au fost finalizate mai devreme cu o săptămână, a anunţat la Focşani ministrul agriculturii, Petre Daea.

El a precizat că plăţile vor începe la 16 octombrie, iar până la sfârşitul lunii 80% dintre fermieri vor avea banii în conturi.

Petre Daea a amintit că anul acesta s-a obţinut acordul Comisiei Europene de a se achita în avans 70% din cuantumul subvenţiilor în loc de jumătate cum prevede regulamentul.

Ministrul agriculturii a mai spus că este asigurat bugetul de 1,4 miliarde de lei pentru aceste subvenţii, astfel încât fermierii să-şi poată executa la timp lucrările de toamnă.

Sursa: rador.ro

Foto: pixabay.com

Articole înrudite

  • APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor

    Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că, începând din data de 18 mai 2020, efectuează plățile aferente ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor, pentru cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna februarie a anului 2020.

  • Cum se poate realiza primirea Cererilor unice de plată în cadrul Campaniei 2020

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii că începând de astăzi, 15 mai 2020, eliberează adeverinţe fermierilor care intenţionează să acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente, de la instituţiile bancare şi non-bancare care au încheiat convenţii cu APIA.

  • APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2020

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că începând cu data de 15 mai 2020, eliberează adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată (schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu şi măsurile de mediu şi climă, respectiv Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 - Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale), implementate de Agenţie în cadrul Campaniei 2020.

  • APIA efectuează plata ajutorului de stat pentru motorină

    Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură aduce la cunoștința opiniei publice că a început să efectueze plățile aferente ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile de motorină utilizate în perioadele 01.10 - 31.12.2019 (trimestrul IV/2019), în conformitate cu prevederile HG nr. 1174/2014 și OMADR nr.1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

  • Stadiul depunerii Cererilor Unice de Plată în cadrul Campaniei 2020

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că până la acest moment, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2020, s-au depus un număr total de 422.806 cereri, pentru o suprafaţă de 2.776.323,58 hectare.