-

Produse tradiţionale româneşti, în proces de verificare la Comisia Europeană

Patru produse tradiţionale româneşti se află în proces de verificare la Comisia Europeană pentru a primi recunoaşterea europeană, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Este vorba despre caşcavalul de Săveni, salata cu icre de ştiucă de Tulcea, salata tradiţională cu icre de crap şi plăcinta dobrogeană. Alte şapte produse din România au fost recunoscute drept produse tradiţionale şi sunt protejate la nivel european: magiunul de prune de Topoleveni, salamul de Sibiu, telemeaua de Ibăneşti, novacul afumat din Ţara Bârsei, scrumbia de Dunăre afumată, cârnaţii de Pleşcoi şi telemeaua de Sibiu.

RADOR

Foto: Pixabay