-

Ghid accesare fonduri europene

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale deschide prima sesiune de depunere a Cererilor de finanțare din 2020 pentru submăsura 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”, din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Știați că există subvenții și pentru înverzirea solurilor după ce se recoltează pâioasele? APIA a acordat subvenții pentru aceste culturi iar noutatea din acest an constă în faptul că data de începere a înființării acestor culturi a fost mutată de la 1 august, cum era în anii trecuți, la 1 iulie.

BERD și BEI pun la dispoziția fermierilor români fonduri noi în valoare de 12,5 milioane de euro. Finanțarea va fi asigurată prin intermediul Agricover Credit IFN, principala instituție financiară dedicată finanțării agriculturii românești.

Pagina 2 din 17