-

Livada de nuci – una dintre marile oportunităţi ale momentului (VIDEO)

Fie că sunt valorificate în coajă, sub formă de miez, ca ingredient în industria alimentară sau ca produs finit, nucile sunt la mare căutare tot timpul anului, în ciuda preţului lor destul de ridicat.

În goana după un profit imediat, puţini fermieri se încumetă să înfiinţeze o plantaţie cu nuci, însă trebuie să ştiţi că aceasta este una dintre cele mai bune oportunități de afaceri agricole ale momentului.

Livada cu nuci aduce cu sine în timp un profit garantat. În plus puteţi beneficia de avantajul finanţării afacerii din fonduri europene. Pentru a cultiva şi întreţine o plantaţie cu nuci, fermierii români au la dispoziție fonduri europene, prin submăsura 4.1 a - investiții în exploatații pomicole, inclusă în Programul Național pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020, dar și subvenții acordate de APIA pentru fiecare hectar cultivat.

Înfiintarea unei astfel de culturi implică o investiție ce variază de la câteva sute de euro la 10.000 de euro în funcţie de suprafaţa cultivată. În aceste sume sunt incluse şi sistemele de irigații şi fertilizarea solului.

Singurul "dezavantaj" al plantaţiei cu nuci este acela că, după investiţia iniţială trebuie să așteptați o perioadă de 4-5 ani, până când nucii plantați vor intra pe rod. După această perioadă, afacerea intră direct pe profit, iar livada necesită lucrări de mentenanță care vă vor răpi doar două săptămâni pe an.

Una dintre deciziile importante pe care o are de luat o persoană care doreşte să îşi înfiinţeze o livadă de nuc este aceea referitoare la ce fel de material săditor să utilizeze pentru înfiinţarea livezii sale. Potrivit ing. Iosif Kiss, membru al Societății Române a Horticultorilor, o asemenea hotărâre se ia la modul individual, ţinându-se cont de următoarele aspecte:

1.Condițiile pedoclimatice locale

Degeaba vrem să cultivăm un anumit soi de nuc dacă ne confruntăm cu condiții locale improprii pentru dezvoltarea corespunzătoare a acestuia în arealul ales pentru plantare.

2.Destinaţia producţiei viitoare de nuci

Una este ca recolta de nucă să fie destinată comercializării în coajă (când contează enorm atat aspectul, cât şi sudura valvelor, care determină o durată ridicată de păstrare în condiţii optime pentru calitatea miezului), și alta este când producţia este destinată pentru industrializare sub formă de ulei (şi nu numai). Totodată, când producţia este destinată a fi comercializată sub formă de miez de nucă, atunci trebuie avut în vedere alegerea unui soi care asigură un aspect aspect estetic şi un anumit grad de fărâmiţare al miezului.

3.Configuraţia terenului
Locația livezii, inclusiv relieful acesteia, poziținarea față de punctele cardinale și zona în care este situată sunt elemente ce pot influența decisiv producția de nucă pe care veți obține, așa că în funcție de configurația terenului vă puteți planifica eficient schema de plantare înainte de înființarea livezii de nuc.

4.Tipul livezii
De la bun început trebuie să decideți dacă veți dezvolta o afacere familială sau comercială, gândind mai departe și alte aspecte care țin de tipul de fiscalizare, dar și de modul în care veți reuși să intrați pe piață, să vă valorificați producția de nucă.

5.Costul unui pom altoit, pe diverse dimensiuni şi vârste
Realizarea unui buget este obligatoriu, iar acesta va include atât lucrările de amenajare, cât și – foarte important, o informare prealabilă privind prețurile cu care veți achiziționa pomii. Trebuie să știți că portaltoiul folosit în cazul pomilor altoiţi determină creşteri semnificative de producţie faţă de pomii altoiti pe alţi portaltoi. De exemplu există un portaltoi care determină variaţii pozitive de producţie în cazul aceluiaşi soi şi de 400%, așa că este bine să aveți în vedere și acest aspect dacă țintiți o recoltă-record.

Sub aspect financiar, exploatația hiper-intensivă de nuc produce peste 35.000 eur/an , iar economiile doar la plata normei de venit pe hectarul de livada productivă este de aproape 3.000 de euro/an, faţă de situaţia în care acelaşi număr de pomi s-ar planta pe 4 hectare şi nu doar pe un singur hectar. ”Asta înseamna un minim 30.000 de euro economie la plata impozitului sub formă de normă de venit pe primii 10 ani de viaţă productivă ai plantaţiei”, susţine ing. Iosif Kiss.

În privinţa valorificării, specialistul ne atrage atenţia asupra faptului că este bine de știut că, toamna, preţul nucilor este de aproximativ un euro/kilogram, iar evoluţia acestuia până în primăvară poate să crească de până la 2,5 ori. ”Din acest punct de vedere nu recomand celor ce deţin livezi de nuci sau care fac achiziţii să nu vândă nuca mai devreme de luna martie. În privinţa nucilor în coajă provenind din soiurile franceze, preţul de valorificare este de minim 3.8 euro/kg, cu destinaţie la export”, mai spune Iosif Kiss.

Articole înrudite