Ascultă Radio Antena Satelor Live

Festivalul Național de Folclor ”Strugurele de Aur” 2017 și-a desemnat câștigătorii

O noua editie a Festivalului Naţional de Folclor „STRUGURELE DE AUR” și-a desemnat, sâmbătă, 16 septembrie 2017, câștigătorii. Evenimentul a avut loc în cadrul unei gale pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Marele Premiu al concursului național a ajuns în acest la Alexandra Chira, din Sălaj.

16 Septembrie 2017, 05:56

”În aceste momente unice sunt copleşită de emoţii extraordinare, pentru că acest Mare Premiu, pentru mine, reprezintă un dublu prilej de bucurie. Pe lângă câştigarea trofeului la Festivalul Naţional de Folclor Strugurele de Aur, vreau să vă împărtăşesc o amintire de suflet. Aici, acum, se împlinesc zece ani de când am păşit pentru prima dată în cadrul acestui festival, în cadrul recitalurilor, atunci când, copil fiind, doamna Marioara Murărescu m-a luat sub aripa ocrotitoare şi m-a aşezat la sufletele şi inimile iubitorilor de folclor”, a adeclarat tânara artistă, vizbil emoționată.
Locul I la secțiunea soliști vocali a fost ocupat de Roxana Croitoru din Gorj, iar la secțiunea soliști instrumentali de Emanuel Silaghi din Satu Mare.

Desfășurat pe parcursul a două zile, concursul a fost transmis în direct la TVR3 și la Radio România Cluj, iar recitalurile vor fi înregistrate și transmise ulterior în cadrul emisiunii de televiziune „Tezaur Folcloric” de la TVR1.
Concursul s-a derulat pe două secțiuni: soliști vocali și soliști instrumentiști. Repertoriul concurenților a pus în valoare specificul zonei etnofolclorice pe care o reprezintă, iar interpretarea cântecelor alese a dezvăluit cu siguranță publicului noi talente. La ediția din acest an, pe scena festivaluluiși-au dat „concursul” un număr de 35 de solişti vocali şi instrumentişti, cu vârste între 16 şi 32 de ani.

Premiile Festivalului de Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur” 2017:

Marele Premiu al Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur” – Alexandra Chira, Sălaj, premiu înmânat de Dl. Claudiu Necșulecu, președintele companiei Jidvei – inițiatorul festivalului
Locul I solişti instrumentişti – Emanuel Silaghi – premiu înmânat de dl. Ion Dumitrel, președintele CJ Alba

Locul I solişti vocali – Roxana Croitoru

Locul II solişti instrumentişti – Andrei Câmpean

Locul II solişti vocali – Geanina Gavrilă

Locul III solişti instrumentişti – Tudor Vârciu

Locul III solişti vocali – Simona Alexandru

Premiul Cramei Jidvei – Florin Mihalache, premiu înmânat de Cristian Fuga, directorul executiv al festivalului

Premiul „Drumul Vinului, Ţara Vinului” – Roxana Croitoru , premiu înmânat de Alexandru Pal, directorul Centrului de Cultură ”Augustin Bena” Alba

Premiul de Popularitate – Coralia Costea

Mențiune – Iulia Vatafu

Mențiune – Nicolae Balu

Mențiune – Vlad Sărmaș
Premiul Special Valeria Peter Predescu – Vlad Sărmaș

PREMIILE FESTIVALULUI – 2017

Marele Premiu al Festivalului Național de Folclor „Strugurele de Aur” 9.000 lei

Locul I solişti volocali 7.500 lei

Locul I solişti instrumentişti 7.500 lei

Locul II solişti volocali 6.500 lei

Locul II solişti instrumentişti 6.500 lei

Locul III solişti volocali 5.500 lei

Locul III solişti instrumentişti 5.500 lei

Premiul Cramei Jidvei 5.000 lei

Premiul „Drumul Vinului, Ţara Vinului” 4.500 lei

Premiul de Popularitate 2.500 lei

Mențiuni 2.000 lei

Tot sâmbătă, după Gala Laureaților au urcat pe scenă și au susținut recitaluri Zinaida Bolboceanu, Nicolae Mureșan, Nicolae Mureșan jr., Dumitru Zamfira, Sirma Granzulea, Reta Rus, Sebastian Stan, Orchestra de muzică populară a C.N.M.N.R. – Novi Sad, Serbia.

Festivalul continuă duminică, în Piața Centrală din Jidvei, cu spectacol de muzică populară, Ecoul Galei Laureaților și recitaluri.

Inițiat și susținut de compania Jidvei în urmă cu peste un deceniu și jumătate, festivalul-concurs se înscrie în linia unor demersuri care au devenit parte a filosofiei companiei, în centrul cărora se regăsește dorința de a contribui la conservarea și promovarea valorilor și tradițiilor naționale.

An de an, Festivalul a crescut atât prin prisma valorii interpreților prezenți în recital și a concurenților care au evoluat în concurs, cât și datorită preocupării și eforturilor constante ale organizatorilor de a inova și de a ridica standardele de exigență. Ediția de anul acesta a adus un important element de noutate prin publicarea, odată cu Regulamentul, a grilei de evaluare și, implicit, a criteriilor de jurizare.

„Pentru ediția de anul viitor, ediția cu numărul XVIII, care se va desfășura în contextul excepțional al celebrării celor 100 de ani de la înfăptuirea Marii Unirii, pregătim deja alte elemente de noutate, menite să-i aducă pe tinerii interpreți mai aproape de acea dimensiune a tradiției, care a sprijinit și a modelat istoria, dând colectivității forța necesară realizării unor acte de excepție”, a spus Ioana Maria Ardelean, Director Festival.

Astfel, anul viitor, o secțiune specială a Festivalului va fi dedicată cântecului patriotic, tinerii interpreți fiind îndrumați, încă de acum, spre documentare și culegere, pentru a putea aduce, în cadrul Festivalului, cele mai emoționante cântece care vorbesc despre cine suntem, despre eroii noștri și despre mândria de a fi român.

Festivalul Național de Folclor „Strugure de Aur”, organizat de compania Jidvei, se derulează în parteneriat cu Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, și în coproducție cu Societatea Română de Televiziune.

Sursa: ziarulunirea.ro

Festivalul de colinde, "Noi umblăm a colinda", la Oradea
Festivaluri 04 Decembrie 2023, 14:25

Festivalul de colinde, "Noi umblăm a colinda", la Oradea

Festival de colinde "Noi umblăm a colinda" - Evenimentul, ajuns la a XVII-a ediţie, se va desfăşura marţi, 5 decembrie 2023,...

Festivalul de colinde, "Noi umblăm a colinda", la Oradea
Începe o nouă ediție a Festivalului Național de Muzică Lăutărească Veche Zavaidoc
Festivaluri 02 Noiembrie 2023, 13:12

Începe o nouă ediție a Festivalului Național de Muzică Lăutărească Veche Zavaidoc

O nouă ediție a Festivalului Național de Muzică Lăutărească Veche, cea de-a XVI-a, se va desfășura în perioada 25-26...

Începe o nouă ediție a Festivalului Național de Muzică Lăutărească Veche Zavaidoc
Ziua Satului Românesc, în Muzeul Satului „de la Șosea”...
Festivaluri 24 Septembrie 2023, 02:40

Ziua Satului Românesc, în Muzeul Satului „de la Șosea”...

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” sărbătorește, pe 24 septembrie, Ziua Satului Românesc.

Ziua Satului Românesc, în Muzeul Satului „de la Șosea”...
Festivalul Național de Folclor „Ion Drăgoi”
Festivaluri 24 Septembrie 2023, 02:19

Festivalul Național de Folclor „Ion Drăgoi”

Festivalul Național de Folclor „Ion Drăgoi” va avea loc marți, 26 Septembrie 2023, ora 17:00, la Teatrul de Vară „Radu...

Festivalul Național de Folclor „Ion Drăgoi”
Festivalul Portului, Dansului şi Cântecului Popular
Festivaluri 05 Septembrie 2023, 15:56

Festivalul Portului, Dansului şi Cântecului Popular

"Hora care ne unește" este genericul sub care va avea loc duminică, 10 septembrie, în Argeș, Festivalul "Portului, Dansului...

Festivalul Portului, Dansului şi Cântecului Popular
Concurs internațional dedicat meșterilor argintari - România e reprezentată de Muzeul ASTRA
Festivaluri 31 August 2023, 07:19

Concurs internațional dedicat meșterilor argintari - România e reprezentată de Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA reprezintă România la Târgul de Meșteșuguri Tradiționale organizat de Muzeul Regional de Etnografie din Gabrovo,...

Concurs internațional dedicat meșterilor argintari - România e reprezentată de Muzeul ASTRA
Argintari, căldărari, rudari… Festivalul meșteșugarilor romi, la SIbiu
Festivaluri 31 August 2023, 07:07

Argintari, căldărari, rudari… Festivalul meșteșugarilor romi, la SIbiu

Argintari, căldărari, rudari… Sunt cuvinte ale unui vocabular simplu, care la prima vedere nu spun mare lucru celor mai mulți...

Argintari, căldărari, rudari… Festivalul meșteșugarilor romi, la SIbiu
”EUROIUDAICA” - festivalul culturii și tradițiilor evreiești
Festivaluri 30 August 2023, 07:15

”EUROIUDAICA” - festivalul culturii și tradițiilor evreiești

Duminică, 3 septembrie începe, la Oradea, Festivalul ”EUROIUDAICA”, organizat de Federația Comunităților Evreiești din...

”EUROIUDAICA” - festivalul culturii și tradițiilor evreiești