-

500 de tineri în costume populare la deschiderea "Zilelor Maramureşului - Haida, hai în Maramureş"

Peste 500 de persoane, majoritatea tineri au participat, marţi, la deschiderea manifestării "Zilele Maramureşului - Haida, hai în Maramureş" (8-13 mai, ediţia a -IV-a), eveniment organizat de Consiliul Judeţean Maramureş.

Tinerii,îmbrăcaţi în costume populare, unii dintre ei membri ai unor ansambluri folclorice, au prezentat publicului o paradă portului popular provenit din cele patru zone etnofolclorice din judeţ. Manifestarea a avut startul din faţa Prefecturii Maramureş şi a urmat un traseu prin municipiul Baia Mare până la Muzeul de Etnografie şi Arta Populară, unde s-a marcat deschiderea oficială a evenimentului în prezenţa oficialităţilor locale.

Prezent la deschidere, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, a remarcat interesul autorităţilor locale în menţinerea şi conservarea tradiţiilor locale.

"Trebuie să facem eforturi susţinute în păstra şi conserva bunuri şi tradiţii care ţin de identitatea noastră socio-culturală. Maramureşul este deţinătorul unui filon arhaic valoros care întregeşte patrimoniul identitar românesc", a spus Gabriel Zetea.

În prima zi a evenimentului "Zilele Maramureşului - Haida, hai în Maramureş", pe Câmpia Tineretului din Municipiului Baia Mare, aflată în vecinătatea Muzeului de Etnografie şi Artă Populară şi a Muzeului Satului, vor avea loc spectacole de muzică populară tradiţională susţinute de ansamblurile folclorice din judeţ, observaţii astronomice şi o tabără de ceramică, iar spre seară participanţii vor putea asista la proiecţia filmului de scurt metraj "Platou", în incinta Teatrului de Vară.

De asemenea, în cursul zilei de miercuri este programată deschiderea târgului de promovare "Bun în Maramureş" şi a "Maramureş Festival Film".

Zilele de joi, vineri, sâmbătă şi duminică sunt alocate unor evenimente dedicate promovării culturii locale, turismului, dar şi unor conferinţe cu teme istorice despre Maramureş.

Sursa: AGERPRES

Articole înrudite