-
Lada de zestre

Lada de zestre

Dragi prieteni, ați vizitat vreodată mănăstirea SIHĂSTRIA? La 22 km distanță de Târgu Neamț, pe șoseaua ce duce spre Pipirig-Vatra Dornei, se află Manastira Sihăstria. A fost și este unul dintre cele mai vizitate locuri de pelerinaj datorită a doi mari părinți care au viețuit aici: Paisie Olaru și Cleopa Ilie.

Termenul de orfevrărie, desemnează străvechiul meșteșug al prelucrării metalelor prețioase prin: ciocănire, decupare, traforare, turnare, cizelare, incizare, filigranare. Această noțiune definește și totalitatea obiectelor rezultate din prelucrările enumerate mai sus. Primele informații despre meșteșug le avem din perioada neolitică.

Unul dintre cele mai populare proverbe din România, şi poate nu numai... şi din familia mea; ni-l aducea aminte, tăticul meu, ori de câte ori vorbea cu noi, copiii, atunci când nu auzeam ce ne ruga să facem şi trebuia să ridice vocea sau s-o însoţească de o altă vorbă menită să ne promită o pedeapsă mai mică sau mai mare, pentru nesupunere.

”N-auziţi, nu, câinii latră, ursul merge… lasă că vorbim altfel, vedeţi voi", încheia tata convins fiind că, de data asta, vom auzi şi ce nu rostise, încă, căci aşa se şi întâmpla. Deodată, ursul o lua şi la fugă prigonit de colţii câinilor lătrători şi ne apucam de treabă de frică, mai puţin dar mai ales de ruşine.

Pagina 423 din 427