-

De ce călătoresc bisericile?

Iată o întrebare care merită un răspuns. Cele mai multe au călătorit doar din sat până în... cimitir, atunci când oamenii locului şi-au înălţat biserică de zid. Ori au fost vândute sau donate unui sat mai sărăcuţ. Unele au călătorit până la... muzeu. Altele au fost pur şi simplu salvate de la moarte.

În urmă cu 17 ori 18 ani, "exploram" satele de pe Valea Tazlăului. În Prăjoaia (comuna Livezi, judeţul Bacău), cineva mi-a spus că biserica din satul lor "venise", cu câteva decenii în urmă, dintr-un sat de munte. Nu-mi era foarte clar cum "venise"?

Auzisem de bisericile de lemn care călătoresc, dar nu văzusem până atunci nici una. Şi, sincer, cea din Prăjoaia, abia lutuită şi dată cu var, nu-mi părea să fie din această categorie. Poate era, cel mult, o biserică de paiantă. Iconostasul vechi, purtând alt hram decât cel de-acum, pus "la păstrare" în dosul stranelor, şi faptul că, "săpând" în peretele de lut, şi din interior, şi din exterior, dădeai de lemn tare, m-a convins până la urmă că povestea putea fi adevărată.

Într-una dintre cărţile sale, "Monumente de arhitectură populară din judeţul Bacău. Bisericile de lemn" (1984), cercetătorul Dorinel Ichim amintea despre periplul neobişnuit al unei biserici din secolul al XVIII-lea, care, printr-un şir de întâmplări (ori de predestinări), călătorise de mai multe ori.Construită în satul Orăşa, pe apa Tazlăului, ea a fost dezmembrată şi trimisă-n călătorie până-n munţi, departe, la anul 1800, când în satul de baştină se sfinţeşte biserica de zid. În secolul al XIX-lea, biserica se mai mută de câteva ori, în două comune din munte, fiind ba biserică de rit, ba biserică de cimitir, pentru ca în secolul XX să ajungă la Prăjoaia. Dincolo de lungimea (însumată) a călătoriilor, dincolo de numărul acestor călătorii, interesant este un alt lucru: La un secol şi-un sfert distanţă în timp de la prima "plecare", biserica îşi găseşte locul la numai câţiva kilometri în aval de satul unde a fost pentru prima dată sfinţită. Povestea neobişnuită a acelei biserici m-a îndemnat să caut altele cu un destin asemenea, şi am început din judeţul meu.

Ce am aflat? Cu câteva secole în urmă, de exemplu, s-a ridicat biserică de lemn la Mănăstirea Bogdana, de unde a fost trimisă în călătorie la Vâlcele (Tg. Ocna), în 1832. S-a slujit în ea vreme de un secol şi mai bine, până în 1938, când, chiar imediat după hram – Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel – a fost demontată, transportată şi reconstruită în satul Verşeşti, din comuna Sănduleni. În ţară, sunt peste o sută de biserici călătoare cunoscute.

În călătoriile mele prin ţară, am avut şansa să vizitez 48…, strângându-le poveştile, una câte una, cu gând să le istorisesc, cândva.
Cea mai veche dintre aceste biserici călătoare – care e şi cea mai veche biserică de lemn medievală ­ este cea de la Putna, cu hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Aflată azi în cimitirul satului Putna, ea mai este cunoscută sub numele de Biserica lui Dragoş Vodă. Legenda spune că ar fi fost înălţată de Descălecătorul de Ţară, la Volovăţ, pentru a-i servi ca necropolă voievodală. De acolo a fost adusă de Ştefan cel Mare, după o tradiţie pe care o consemnează şi Nicolae Costin în "Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601 şi de la 1709 la 1711": "Înţeles-am şi noi den bătrâni, lăcuitori de aicea den ţară, cum să trage cuvântul den om în om, că o biserică de lemnu la Olovăţ, să fie făcută de Dragoş-Vodă şi acolo zic să fie îngropat Dragoş-Vodă. Şi acea biserică de lemn au mutat-o Ştefan Vodă cel Bun, de o au clădit la Mănăstirea Putna, unde stă până acmu. Iară pe locul bisericii acei de lemnu, la Olovăţ, Ştefan Vodă au zidit biserică de piatră".

Tot după legendă, demontarea, transportul (cu care cu boi) şi înălţarea bisericii la noul loc s-ar fi făcut într-o singură noapte. A doua zi, în zori, Ştefan Vodă s-a închinat în ea. De ce a făcut voievodul moldovean acest gest? Se zice că în vremea aceea tocmai se înălţa mănăstirea Putnei şi că însuşi Daniil Sihastrul i-ar fi cerut domnitorului să aducă biserica, să aibă unde se închina călugării şi lucrătorii, până va fi gata cea de piatră. Se mai zice şi că, tot la sfatul schimnicului, voievodul ar fi făcut această alegere pentru ca-n veci numele Putnei să fie cel dintâi pomenit. După regulă, prima mănăstire/ biserică pomenită este cea a necropolei întâiului voievod. Asta însemna că rândul Putnei ar fi venit după Volovăţ. Aducerea bisericii de lemn era, deci, un "artificiu" care aducea întâietate Putnei. Nu putem verifica această supoziţie, mai ales că mormântul lui Dragoş Vodă nu s-a aflat nici la Putna, nici la Volovăţ, acolo unde, peste drum de biserica de piatră zidită de Ştefan Vodă (în compensaţie) am văzut într-o primăvară, descoperite, temeliile bisericii de lemn (din păcate, şantierul arheologic întâmpina probleme, datorită drepturilor de proprietate asupra terenului). Oricum, avatarurile bisericii de lemn de la Putna sunt altele şi mult mai complicate. Ani de zile am urmărit eforturile preotesei Erica Croitoru (fie-i ţărâna uşoară, căci s-a stins de vreo doi ani, fără să-şi vadă visul împlinit) de a se porni o restaurare a sălaşului de cult putnean. De-a lungul vremii, biserica a suferit câteva modificări (i s-au construit absidele laterale, de exemplu, în secolul al XVIII-lea), iar adevărul conţinut de legendă a fost adeseori contestat (în ciuda, cum spuneam, chiar a dezvelirii temeliilor de la Volovăţ). Pentru mine, bisericuţa călătoare a Descălecătorului de Ţară rămâne în amintire cu imaginea acelui dezgheţ de primăvară, pe când preoteasa din Putna îmi arăta semnele lăsate în lemn, de meşteri, pentru a şti cum să reclădească lăcaşul.

Să trecem acum în revistă alte câteva biserici călătoare cu un destin special (cu gândul că vom reveni asupra poveştilor lor). Biserica de lemn de la Techirghiol a ajuns acolo în anul 1951, fiind strămutată din curtea Castelului Pelişor, de la Sinaia. A fost atunci un gest salvator, pe care l-a făcut patriarhul Justinian (şi, coincidenţă sau nu, printre cei care s-a implicat în mutarea ei s-a aflat şi părintele Arsenie Papacioc, cel care avea să devină, peste câteva decenii, duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria de Techirghiol). La Sinaia biserica fusese adusă în 1934 de către regele Carol al II-lea, tocmai de peste munţi, din satul Maioreşti (judeţul Mureş).

Prima biserică de lemn care a trecut munţii a fost însă cea cunoscută sub numele de Biserica lui Horea din Albac. Înălţată în 1752, în satul conducătorilor iobagilor din Apuseni, a fost salvată în anul 1907 de către Brătianu, care a cumpărat-o de la autorităţile austro-ungare, aducând-o la conacul familiei de la Florica. Astăzi, biserica se află la Băile Olăneşti, în judeţul Vâlcea. Despre bisericuţa din Albac scria, în 1908, şi Octavian Goga... "De-aceea, ostenit, acum,/ (...)/ Bătrână te-ai pornit la drum/ Să-ţi deie fraţii adăpost!". Şi nu ştim dacă nu cumva acesta a fost imboldul care l-a făcut, în 1939, să salveze şi el o biserică de lemn, pe cea din Gălpâia (judeţul Sălaj), ridicată în secolul al XVIII-lea, şi pe care o strămută la conacul său de la Ciucea, unde, până-n ziua de azi, se află şi o mănăstire de măicuţe.
Poveştile bisericilor de lemn călătoare sunt încă mai multe şi merită o carte numai a lor...

 

Citește și Clopărița, femeia care face clopuri faine pentru capete de bărbați

Chiajna - mănăstirea bântuită, mănăstirea mântuită

Miracole din vremea noastră: Vedenia minunată a Maicii Domnului și vindecările de la Seuca

Povestea românului care a plecat să se facă țăran italian

Povestea nebună a PRINŢULUI PILOT care a transmis americanilor cel mai important mesaj al REGELUI MIHAI

Pintea, viteazul care și-a lăsat cămașa de zale într-o biserică. 3 legende din Budești

Meșterul de biciclete din lemn și recordul lui absolut

Învățăturile Părintelui Arsenie Papacioc: „Nu contează ce zic oamenii despre tine, ci ce zice Dumnezeu. Pentru că focul Iadului are calorii mai multe... Dar n-are lumină, că acolo e întune­ric...”

Cum l-a reabilitat Patriarhul Daniel pe „diaconul” Ion Creangă

 

Articole înrudite