-

Rețeta de suflet. Firul de indrușaim

Plimbare leneşă pe străzile pieptişe ale Chorei. Peste capetele de ţiglă roşie ale caselor îndesate unele în altele, turnurile genovezului Gatelussi ţin parcă sub observaţie, ca odinioară, întinsul apelor ce scaldă Insula Samothraki…

Lângă o uşă albastră, încastrată în albul moale al unei căsuţe greceşti, din vasul de lut roşu se revarsă spre mine, ameţindu-mă cu mirosul ei amestecat de lămâie şi mentă, “cascada” de frunze a unui indruşaim.

Alături, un rodiu îşi plesnise “de dor” fructele, lăsându-şi seminţele purpurii în voia furnicilor. Tresar la amintirea unei “spovedanii” dintr-o proză a lui Mateiu Caragiale: “...năpădeau curţile, pretutindeni leandri, rodii, lămâiţă, la ferestre se înghesuiau ghivecele de garoafe, de muşcate, de cerceluşi, de indruşaim, de siboi. Iar dincolo, peste gârlă, închizând zarea, se împânzea, scăldat în verdeaţă, dealul Cotrocenilor!”.

Indruşaimul şi clamarea Bucureştiului de odinioară îmi aduc dinainte un chip şi-o întâmplare nu prea de demult. Să fi trecut doar câteva săptămîni de cînd am primit un telefon la redacţie. O voce plăcută mă invita undeva, într-o casă de pe o stradă veche, patriarhală, din Bucureşti, să mă bucur de gustul unei plăcinte de casă şi să răsfoiesc un caiet. Un caiet de reţete. Aşa am cunoscut-o pe doamna Raluca. Şi, stând “la sfat” cu domnia sa, am aflat cîteva mici secrete gospodăreşti. Într-un târziu, am plecat din casa ei luând cu mine un fir de indruşaim (să-l pun “la înmulţit”) şi caietul de reţete (“cu împrumut”). Despre planta aceasta pe care o cunoşteam doar pentru calităţile ei decorative (bunica mea îi zicea “sângele voinicului”) am aflat că se adaugă în prăjituri, dar mai ales în compoturi şi dulceţuri pregătite din fructe mai puţin mirositoare. Iar din caietul în care doamna Raluca a strîns reţetele ei preferate vreme de 50 de ani am ales cîteva pe care vi le dăruiesc, la ceas de tihnă, cândva...

Articole înrudite