-

O istorie din vremea când pe tronul de la București era vodă Caragea

Scris de

Înainte de Teatrul de la Cișmeaua Roșie - primul așezământ de acest fel din Valahia - a fost o sală destinată spectacolelor dramatice chiar în incinta Curților Domnești de la București.

S-a întâmplat asta pe vremea lui Vodă Caragea (cel cu ciuma care se pornise să facă ravagii în vara lui 1813, cam pe când se învrednicise și acesta să se urce pe tronul Țării Românești); dar nu pentru că domnitorul ar fi avut niscaiva aplecări înspre cultură, ci numai și numai ca să-i „facă moftul” fiicei celei mici, domnița Ralu.
Pe frumoasa principesă valahă și-o imaginează cei mai mulți având chipul actriței Aimee Iacobescu (cea care a interpretat-o, la 1970, în filmul „Zestrea Domniței” Ralu). Departe însă de portretul ce i s-a făcut atunci, domnița Ralu nu era o răzgâiată, ci, probabil, una dintre cele mai cultivate femei ale epocii ei, la București. Zgârcit de felu-i Caragea (sau Caradgea) nu se îndură dintru început să-i dea bani să-și construiască teatrul mult dorit, ci-i pune la dispoziție o sală de ceremonii de la palat, care avea curând să devină locul de adunare al tinerilor „filfizoni” ai timpului. Venită în vremurile acelea zguduite de flagelul ciumei și-al altor „boli lipicioase (molipsitoare - n.n.), râie și altele”, inițiativa domniței Ralu era și o formă de descărcare de tensiune (ori de negare a existenței răului în jur). (Poate nu doar din zgârcenie n-a fost de acord tată-su, vodă Caragea, să o lase să-și facă teatrul, dar mai mare nevoie era de spitale; și unul din ele - Filantropia - e construit, în nordul orașului, pe un loc al marelui ban Grigore Băleanu, lângă cișmeaua Mavrogheni).

Cișmeaua Roșie

În vremea asta, la Curțile Domnești se juca teatru, iar domnița Ralu nu se sfia să urce ea însăși pe scenă, interpretând câte un personagiu mai mărunțel... Iar vodă sfârși prin a-i da ajutorul cerut să-ntemeieze primul „teatru de societate”. Era deja anul 1817. În mahalaua Popii Dârvaș de pe Podul Mogoșoaiei, dinaintea caselor Deșliului, se ridică astfel primul imobil dedicat spectacolelor de teatru - o sală mare, cu parter și trei rânduri de loji. I s-a spus Teatrul de la Cișmeaua Roșie și acolo aveau să se joace, cu actori amatori - și adeseori cu domnița însăși pe scenă - piese din literatura universală, traduse însă în limba greacă. Primele opere jucate au fost: Filip II și Orest de Alfieri, Moartea fiilor lui Brutus, Meropa, Zaira și Mahomet de Voltaire, Dafnis și Chloe de Longus, Timoleon de Zampelius, Aristodem de Monti. În anii următori, au fost aduse trupe profesioniste de la Viena, care jucau în germană... Teatrul acesta - ca și alte întâmplări din vremea sa - ar trebui să anuleze (sau măcar să treacă pe un plan secund) numele lui vodă Caragea alătura flagelului ciumei. În anii lui de domnie, la 1818, s-a tipărit un cod de legi - „Legiuirea lui Caragea” și s-a înființat prima școală cu predare în limba română - Școala Națională de la Sfântul Sava. Și tot în vremea lui bucureștenii au văzut pentru prima dată înălțându-se în aer un balon.
Revenind însă la pretextul nostru de azi, teatrul domniței Ralu, să mai spunem că aflăm multe detalii despre cum era el organizat din proza lui Nicolae Filimon. Și anume, că pe lângă sala principală a teatrului mai existau câteva cămăruțe - într-una dintre ele se serveau dulcețuri, rachiuri și băuturi răcoritoare, la cererea publiclui și în alta așteptau, pe durata spectacolului, slugile boierilor prezenți în loje. Lojile erau „tapetate cu postav roșu și împodobite cu perdele de chembrică cu ciucuri albi”. Domnitorul avea propria-i sofa, îmbrăcată în catifea, iar lojile din mijloc, pentru care se plătea un galben, erau destinate boierilor mari și consulilor străini.

Un text de Simona Lazăr

Foto: Pixabay

Articole înrudite