-

„Vacanţa în curtea casei” - ateliere de creaţie pentru copii

„Vacanţa în curtea casei” este un proiect al Muzeului Maramureşan din Sighetu Marmaţiei, ajuns anul acesta la a doua ediţie.

În cadrul acestuia, copiii din oraş beneficiază de ateliere de creaţie şi cunoaştere sub atenta îndrumare a muzeografilor şi a profesorilor invitaţi în cadrul programului. În fiecare zi, cei mici au alte activităţi, de la desen, împletit sau cusut, au dat viaţă şi formă lutului, au reconstituit tablouri celebre şi s-au transpus în diverse personaje din poveştile lor preferate. Atelierele se desfăşoară cu voioşie şi cu mare drag. Anul acest sunt mai puţini copii, faţă de ediţia precedentă, aşa că şi noi am schimbat temele atelierelor. Profesorii sunt şi ei alţii faţă de anul trecut. Copiii sunt entuziasmaţi, chiar dacă mai sunt şi zile ploioase, le place mult. Sunt împărţiţi în două serii, săptămâna aceasta am avut activităţi cu una dintre acestea, iar de luni 24 august vor veni copiii din a doua serie. (Dănuţa Boboşan, muzeograf) Copiii care iau parte la aceste ateliere au vârste cuprinse între 7 şi 14 ani. Sunt deschişi la orice e nou. I-am găsit modelând lutul, o activitate care le-a pus imaginaţia la lucru şi care le-a plăcut foarte mult, fiind asemănător cu plastilina, pe care o ştiu de la şcoală. S-au străduit să realizeze cele mai interesante lucrări. Activităţile au loc în decorul natural şi de poveste din curtea şi grădina Casei memoriale Ioan Mihalyi de Apşa din Sighetu Marmaţiei.

RADOR
Foto: Pixabay

Articole înrudite