-

Duminica

Duminica este ziua în care merge la biserică. Duminica şi sărbătoarea să nu mănânci de dimineaţă, că ţi se împărtăşeşte îngerul. Cine se naşte duminica e vesel. Copiii născuţi duminica se ţin de norocoşi.

Sfânta Duminică ar locui dincolo de Apa Sâmbetei, în palate de aur, în păduri neumblate de oameni, şi este îmbrăcată în haine albe. Ea se arată oamenilor, în vis sau în realitate, pentru a-i sfătui cum să alunge bolile şi să prevină pagubele. Poate să apară însă cu chip de femeie, cu picioare de găină, dacă oamenii mănâncă de dulce în zilele de post, zgâriată, împunsă, tăiată şi sângerată, dacă femeile au spălat rufe sau au cusut de ziua ei.

Să nu mături duminică dimineaţa în faţa soarelui, că colbăieşti faţa sfântului soare.

Duminica dimineaţă să deschizi uşa încă pe întuneric, că, de găseşte Maica Domnului deschis, intră şi lasă noroc, dar, de e inchis, nu intră.

Fânul se coseşte totdeauna după ce a trecut luna tânără (nouă). La Duminica Tânără fetele mari se piaptănă şi taie cu foarfecele vârful părului, ca să crească mai lung şi mai des. Toate visele visate sâmbătă noaptea înspre duminică se izbândesc.

În an sunt atâtea sărbători mărunţele şi atâtea sărbători îşi fac femeile, mai ales acele care nu voiesc să lucre, că, dacă te vei potrivi şi nu-i lucra, nu i avea nici cămeşă pe trup. O femeie leneşă odată tot ţinea toate sărbătorile, ba şi în zile de lucru nu voia să lucreze, aşa că, murind, nu a avut cămaşă, cu ce s-o îmbrace, şedea goală pe laiţă . Dar de mult îmblau zilele pe lume. Au venit toate sărbătorile de peste an la femeia aceea şi au început a se mira cum de nu are cămeşă. Femeile au început a le spune că n-a lucrat nimică şi a ţinut prea multe sărbători. „Eu aş fi iertat-o, zice o sărbătoare, dacă lucra de ziua mea“. „Şi eu aş fi iertat-o, zice alta, numai să nu fi stat moartă goală“. „Şi eu aş fi iertat-o“. Şi tot aşa au zis toate sărbătorile, c-ar fi iertat-o. Să fi tors numai câte un fir în toată sărbătoarea şi şi-ar fi făcut cămeşă! Da Sf. Duminică zice: „Ba eu n-aş fi iertat-o, dacă ar fi tors în sărbătoarea mea!“ Toate sfintele te iartă dacă lucrezi, numai duminica nu!

Nevasta unui ţăran înstărit mergea şi la biserică, şi la petreceri, dar bine altora nu făcea niciodată. Când a murit, dracul şi îngerul s-au luptat pentru sufletul ei. Sf. Duminică a salvat-o, pentru că îi respectase ziua. De aceea trebuie cinstită duminica.

Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Ed. Paideia, Bucureşti, 2001, 2009