Ascultă Radio Antena Satelor Live

Cine este Sfântul Apostol Andrei?

Originar din Betsaida, localitate de pe țărmul lacului Ghenizaret (regiunea Galileea - după cum îl arată și numele de proveniență greacă și nu iudaică), este fiul lui Iona, pescar posesor al unei mici ambarcațiuni și comerciant, și frate cu Simon (ce va fi numit de Mântuitorul Hristos – Petru). Are parte de o educație medie favorizată și de mediul cosmopolit al Galileei, provincie marcată de puternice influențe eleniste, cu bunele și relele lor. Amestecul de populații din această zonă îi oferă o mai mare deschidere față de celelalte etnii, fapt confirmat și de apropierea sa față de vorbitorii de limbă greacă, dacă ne amintim momentul când unii dintre elini au cerut prin Andrei să vorbească cu Domnul.

29 Noiembrie 2018, 22:00

Spre deosebire de fratele său care era mai în vârstă și era căsătorit, Andrei ajunge să trăiască timpurile mesianice ca un tânăr liber de obligații presante și căutător al sensului mai profund al vieții.

Astfel, după ieșirea la propovăduire a Sfântului Ioan Botezătorul, îl regăsim între ucenicii acestuia împreună cu Ioan (Teologul), viitorul Sfânt Apostol și Evanghelist. Această preocupare duhovnicească ni-l descoperă drept un tânăr integru, entuziast, cu inițiativă, ce punea pe primul plan dimensiunea spirituală (sufletul), precum și așteptarea lui Răscumpărătorului promis.

După botezul lui Iisus la Iordan de către Ioan, Sfântul Apostol Andrei are o primă întâlnire cu Mântuitorul, la îndemnul Sfântului Ioan, iar mai apoi aduce cu sine și pe Simon (Petru), fratele său și pe alți doi prieteni (Filip și Natanael), convins de aflarea lui Hristos. (1, 35-51). Urmează o perioadă de așteptare, timp de patruzeci de zile, când se petrece retragerea Mântuitorului în pustia Qarantaniei și ispitirea Sa de către diavol. Astfel, Andrei se întoarce în Galileea și își reia o vreme îndeletnicirea de pescar împreună cu fratele său până într-una din zile când dezolați de nereușita unei nopți fără vânat, întorși la uscat cu barca, sunt martori la una dintre cele mai zguduitoare minuni ale Mântuituitorului - Pescuirea minunată. După acest eveniment este chemat de Domnul împreună cu Petru și cu fiii lui Zevedeu (Iacov și Ioan) la menirea de a fi „pescari de oameni” și ucenici ai Săi la școala eliberării sufletelor din păcat și moarte.

Îl însoțește pe Domnul Hristos în cei trei ani și jumătate de propovăduire prin Țara Sfântă și este martor la numeroasele minuni săvârșite de Mântuitorul. Este menționat la înmulțirea pâinilor unde îl prezintă pe copilul ce avea cele cinci pâini și doi pești - fapt ce ne arată credința deja sporită în el în dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos.

Participă la intrarea în Ierusalim a Mântuitorului (Florii), la Cina cea de Taină. Se ascunde de frica iudeilor ca și majoritatea ucenicilor în momentul arestării Domnului din Grădina Ghetsimani, însă după Înviere și după Pogorârea Duhului Sfânt, convins definitiv de realitatea dumnezeirii lui Hristos, lepădând din nou toate (pescuitul pe care îl reluase împreună cu Petru), și pornește în misiunea încredințată de Mântuitorul Hristos, cazându-i sorții pentru partea Sciției:

Potrivit tradiției, teologilor și istoricilor, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci. În lucrarea Istoria bisericească, Eusebiu de Cezareea (+ 339/340) notează un fapt cunoscut din tradiția orală: „Sfinții Apostoli ai Mântuitorului, precum și ucenicii lor, s-au împrăștiat în toată lumea locuită pe atunci. După tradiție, lui Toma i-au căzut sorții să meargă în Parția, lui Andrei în Sciția, lui Ioan în Asia”. Calendarul gotic (sec. al IV-lea) și Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) susțin și ele misiunea Sfântului Apostol Andrei în Sciția.

După ce propovăduiește pe Hristos până în Ucraina de azi, Sfântul Andrei pornește spre părțile Greciei, unde pătimește ca martir la Patras fiind răstignit pe o cruce în formă de X în timpul persecuției împăraților romani Nero (64-67) sau Domițian (81-96).

Pentru noi cei de astăzi, creștini și români, Sfântul Apostol Andrei rămâne un model de urmat, în special pentru tineri, care, tentați spre a imita ceea ce societatea prezintă drept “plăcut la vedere” (faima și plăcerile trecătoare), trec cu vederea cele necesare pentru suflet.

Din viața Sfântului Apostol Andrei învățăm că mântuirea este ceva mai mult decât simpla împlinire formală a legii morale. Ea constă în primul rând în asumarea credinței ca mod de viață. Ea se dobândește în chip real doar prin urmarea și unirea noastră cu Hristos, Dumnezeu și om adevărat, Cel ce a suferit de dragul nostru până la moarte și Care poartă crucea fiecăruia dintre noi.

Să cinstim cum se cuvine acest privilegiu făcut nouă de Dumnezeu prin trimiterea Sfântului Apostol Andrei, căutând sfințenia prin împlinirea poruncilor și prin rugăciune.

„Fiu al Galileei și frate al lui Petru, dintre pescari în soborul Apostolilor întâi ai fost chemat, Andrei cel minunat, iar de la mormântul tău din Patras chemi popoarele la Dumnezeu și atunci ne-ai umplut de bucurie când în Romania iarăși ai venit, unde pe Hristos Domnul L-ai propovăduit.”

(troparul Sfântului Apostol Andrei compus la aducerea sfintelor sale moaște în România)

Etichete : puterea credintei
Semnificația Postului Paștelui
Puterea credintei 22 Martie 2024, 08:39

Semnificația Postului Paștelui

„Postul Mare” sau „Păresimile” are o durata de şapte săptămâni, precede marea sărbătoare a Învierii Domnului şi ne aminteste...

Semnificația Postului Paștelui
Postul Pastelui, o perioada de rugaciune si smerenie
Puterea credintei 19 Martie 2024, 10:13

Postul Pastelui, o perioada de rugaciune si smerenie

Astazi incepe cel mai lung si aspru post pentru credinciosii ortodocsi! Pana pe data de 4 mai, credinciosii au ocazia sa isi...

Postul Pastelui, o perioada de rugaciune si smerenie
Începe Postul Paștelui. Creștinii ortodocși intră în perioada de rugăciune și reflecție
Puterea credintei 18 Martie 2024, 12:04

Începe Postul Paștelui. Creștinii ortodocși intră în perioada de rugăciune și reflecție

Postul Paștelui, cunoscut și sub numele de Postul Mare, este un timp de pregătire spirituală care precede celebrarea Învierii...

Începe Postul Paștelui. Creștinii ortodocși intră în perioada de rugăciune și reflecție
Pe 24 martie - tradiţionala Procesiune de Florii
Puterea credintei 17 Martie 2024, 19:19

Pe 24 martie - tradiţionala Procesiune de Florii

Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti a anunţat că, pe 24 martie, va avea loc tradiţionala Procesiune de Florii, la care...

Pe 24 martie - tradiţionala Procesiune de Florii
Viziunea creștină nu poate exclude noțiunea de păcat
Puterea credintei 14 Martie 2024, 11:44

Viziunea creștină nu poate exclude noțiunea de păcat

În spațiul ortodox, Parlamentul Greciei a adoptat recent căsătoriile dintre persoanele de același sex.

Viziunea creștină nu poate exclude noțiunea de păcat
Biserica Ortodoxă Română susţine înfiinţarea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina
Puterea credintei 01 Martie 2024, 09:34

Biserica Ortodoxă Română susţine înfiinţarea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, şi premierul interimar olandez, Mark Rutte, au semnat vineri, la Harkov, un acord...

Biserica Ortodoxă Română susţine înfiinţarea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina
Ce este de fapt Biblia și cum a ajuns în România
Puterea credintei 16 Februarie 2024, 10:54

Ce este de fapt Biblia și cum a ajuns în România

Biblia sau Sfânta Scriptură este o colecție de cărți sfinte ce conțin descoperirea sau revelația făcută de Dumnezeu oamenilor...

Ce este de fapt Biblia și cum a ajuns în România
Creştinii romano-catolici încep, miercuri, Postul Paştelui
Puterea credintei 13 Februarie 2024, 11:23

Creştinii romano-catolici încep, miercuri, Postul Paştelui

Miercuri, 14 februarie, creştinii romano-catolici încep timpul Postului Mare, "timp de pregătire pentru Solemnitatea Învierii...

Creştinii romano-catolici încep, miercuri, Postul Paştelui