-

Lumea în schimbare

Comisia Europeană propune reformarea sistemului de azil, care nu mai prevede cote obligatorii pentru primirea refugiaţilor. Se introduce în schimb ideea unor contribuţii flexibile din partea statelor membre şi a unui mecanism de solidaritate obligatorie, care ar urma să fie activat atunci când una dintre ţările membre ale Uniunii se află sub presiune sau într-o situaţie de urgenţă.

Guvernul francez urmează să prezinte introducerea unor restricţii mai dure pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, au anunţat BFM TV şi ziarul Le Parisien.

Guvernul britanic a anunţat că englezii care nu s-au autoizolat după ce au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus riscă amenzi până la echivalentul a 13.000 de dolari. Măsura se va aplica în cazul oricărei persoane căreia i s-a spus să nu îşi părăsească locuinţa în urma testării pozitive. În Marea Britanie sporesc îngrijorările generate de o creştere considerabilă a numărului de noi cazuri de infectare.

Să reamintim că, la începutul crizei COVID-19, în Anglia, s-a mizat pe imunizarea în masă, nefiind instituite măsuri care să prevină răspândirea noului coronavirus. După ce atât moștenitorul Coroanei, Prințul Charles, cât și actualul prim-ministru al Marii Britanii, Boris Johnson, au fost diagnosticați, lucrurile au început să se schimbe, treptat.

RADOR
Foto: Pixabay

Pagina 11 din 35