Balta Doamnei

Balta Doamnei este o comună situată în sudul judeţului Prahova, pe malul stâng al râului Ialomiţa. Aflată la o distanţă de 27 de km de oraşul Ploieşti, comuna este formată din satele: Balta Doamnei – reşedinţa, Bâra, Curcubeu şi Lacu Turcului.

Primii locuitori s-au aşezat pe aceste meleaguri în secolul al XVII-lea. Ei erau mocani din zona Făgăraşului şi părţile de munte ale judeţului Prahova.

Aşezarea şi-a luat numele de la Doamna Elina, soţia lui Matei Basarab. Domniţa avea în această zonă bălţi si heleştee cu peşte, localitatea numindu-se iniţial "Curcubeu Doamnei".

În anul 1889, comuna Balta Doamnei a fost oferită regelui Carol I, fiind una dintre cele 12 domenii ale Coroanei.

Pentru a marca istoria locală, în anul 2004, localnicii şi autorităţile au hotărât ca pe stema comunei să fie înscrise însemnele familiei Hohenzollern şi blazonul Doamnei Elina, soţia lui Matei Basarab.