Ciucurova

Comuna Ciucurova din judeţul Tulcea este formată din satele: Ciucurova – reşedinţa, Atmagea şi Fântâna Mare.

Dintr-o legendă locală aflăm că primii locuitori ai satului Ciucurova au fost musulmanii, care s-au aşezat pe aceste meleaguri în jurul anului 1800. Mai târziu, în anul 1854, în zonă au venit ruşii şi s-au aşezat în partea dinspre răsărit, făcându-şi la început bordeie în pământ. Ani la rând au avut loc certuri şi lupte între turcii şi ruşii stabiliţi în zonă, motiv pentru care, pentru a opri neînţelegerile dintre aceştia, judecătorii turci au hotărât ca musulmanii să părăsească satul. Astfel, ruşii au rămas singurii locuitori ai satului Ciucurova şi în locul bordeielor de odinioară şi-au clădit case.

Totuşi, numele satului Ciucurova este de origine turcă, fiind derivat de la cuvântul "cukur", care s-ar traduce prin “vale, şanţ sau groapă”. Terminaţia “-ova” este de origine slavă şi a fost dată atunci când în zonă s-au stabilit ruşii. O traducere a denumirii localităţii ar fi „Gropeanca” sau „Văleni”.

Şi numele celorlalte sate sunt de origine turcă. Pe vremuri satul Fântâna Mare se numea „Başpunar”. „Baş” în limba turcă înseamnă "cap, culme sau început”, iar „pinar” are sensul de "fântână". Astfel, numele a fost tradus prin „Fântâna Mare”, denumire pe care o poartă şi în zilele noastre.

Numele satului Atmagea vine din turcescul „atmaca” şi se traduce prin „şoim, uliu sau pasăre de pradă”.