Zorleni

Comuna Zorleni este situată în partea de sud a judeţului Vaslui, în Podişul Central Moldovenesc, încadrându-se în subunitatea acestuia, denumită Colinele Tutovei. Comuna este alcătuită din patru sate: Zorleni - reşedinţa, Popeni, Simila şi Dealu Mare.

Numele satului de reşedinţă apare într-un document scris în anul 1594 şi provine de la Zorilă, denumirea populară a luceafărului de ziuă. Zorilă mai este numit şi omul harnic, ce se trezeşte dis-de-dimineaţă, odată cu primii zori ai zilei. Se pare că şi în prezent există pe locul vechiului sat, un punct care se numeşte „Fântâna lui Zorilă”. Oamenii locului susţin că Zorilenii poate fi satul neamului lui Zorilă. De-a lungul timpului, vocala  „ I” dintre consoanele „ R” şi „ L” nu s-a mai rostit şi astfel s-a ajuns de la rostirea Zorilenilor la o rostire mai rapidă de ZORLENI şi aşa a rămas până în zilele noastre.