Lumina

Comuna Lumina este situată la o distanţă de 17 km de oraşul Constanta. Ca primă aşezare, satul Lumina a luat fiinţă în anul 1650, iar din punct de vedere administrativ, localitatea apare în anul 1880, după Războiul de Independenţă din anul 1877.

Vechea denumire a localităţii era “Cogealia”, nume dat de la şeful tribului tătar „Cogea-Ali”, care în limba noastră are sensul de „Ali Cel Mare”. Numele de „Cogealia” s-a păstrat de la înfiinţare şi până în anul 1929, când a primit denumirea de „Valea Neagră”. Localitatea s-a numit „Valea Neagră” până în anul 1965, când comuniştii i-au schimbat numele în Lumina. Aşezarea a aparţinut de comuna Ovidiu până în anul 1989, când s-a format comuna Lumina, la care s-au alipit satele Sibioara şi Oituz.