Balaci

Comuna Balaci este situată în partea de nord-vest a judeţului Teleorman, la o distanţă de 30 de km de oraşul Roşiori de Vede. Localitatea este compusa din trei sate: Balaci - reşedinţa, Tecuci şi Burdeni.

Pentru prima dată satul de reşedinţă este pomenit într-un document sârbesc din secolul al XIII-lea, în care este menţionat cneazul Balacico.

Totuşi, bătrânii satului susţin că denumirea aşezării este strâns legată de numele familiei de boieri Bălăceanu. Documentele vremii vin în sprijinul acestei ipoteze. Astfel, într-un act din anul 1387 aflăm că printre capitanii lui Mircea cel Bătrân se găseşte şi un oarecare Constantin Bălăceanu sau Constantin Balaciu. Două sute de ani mai târziu, mai exact în anul 1583, Radu Voievod vorbeşte într-un hrisov despre paharnicul Badea Bălăceanu, care avea domenii întinse pe aceste meleaguri, începând de la Salcia, toată câmpia pârâului Burdea şi până sub dealurile de la Costeşti. Fiul său Constantin Aga Bălăceanu a ridicat biserica din Balaci, edificiu considerat în zilele noastre monument istoric.