Chiojdu

Comuna buzoiană Chiojdu, aşezare de tip răsfirat este plasată în zona Subcarpaţilor de Curbură, în Depresiunea Chiojdului, la poalele Munţilor Siriu, într-o zonă deosebit de pitorească.

Numele comunei provine de la un transilvănean, care s-a stabilit pe aceste meleaguri. Se spune că acesta s-a însurat cu Bâsca, o tânără cu care a avut trei copii: Chiojdu Mare, Chiojdu Mic şi Chiojdeanca. De la numele soţiei şi copiilor şi-au căpătat denumirea şi satele din zonă.