Moldoveneşti

Comuna Moldoveneşti este situată în partea de sud a judeţului Cluj, la o distanţă de 15 km de oraşul Turda. A doua ca mărime din judeţ, comuna este alcătuită din şase sate: Moldoveneşti - reşedinţa, Plăieşti, Bădeni, Stejeriş, Pietroasa şi Podeni.

Chiar dacă lipsesc în unele cazuri documentele scrise, cercetările arheologice atestă existenţa aşezărilor omeneşti în zonă, încă din perioada preromană.  
Denumirea iniţială a satului de reşedinţă a  fost "Varfalău", nume provenit din limba maghiară. "Varfalva" în limba maghiară înseamnă "Satul Cetăţii". Pe dealul de deasupra comunei se înălţa odinioară o cetate medievală. Probabil, cetatea a fost construită la începutul secolului al XI-lea, pe locul unui vechi castru roman de apărare a drumului de transport al aurului exploatat în Munţii Apuseni. Fortăreaţa a fost distrusă după cea de-a doua invazie a tătarilor din anul 1285. Rămăşiţele cetăţii se mai pot vedea şi în zilele noastre. În partea de sud se poate observa un şanţ, o presupusă intrare în cetate.
Localitatea a fost redenumită în perioada interbelică în Moldoveneşti, cu referire la Ioan Micu Moldovan, originar din localitate, fost istoric, teolog, folclorist, filolog şi pedagog român,  membru titular al Academiei Române.