-

Caracteristici meteorologice

În prima parte a intervalului va predomina o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, exceptând ultimele zile ale perioadei, când se va produce o răcire în evoluţia regiumului termic, în cea mai mare parte a ţării. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 2...16°C, la începutul intervalului, mai ridicată cu 1...7°C în raport cu normalul perioadei şi -5...7°C în restul zilelor, abaterile termice negative fiind de 1...6°C. Temperatura maximă a aerului se va încadra între -1...21°C, la scara întregii ţări. Temperatura minimă a aerului va fi cuprinsă între -9...10°C în toate regiunile agricole, valori mai scăzute fiind posibile în zonele depresionare, favorizând producerea îngheţului la sol. Sub aspect pluviometric se vor înregistra precipitaţii predominant sub formă de ploi locale, dar şi mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), în aproape toate zonele de cultură. De asemenea, vântul va prezenta intensificări temporare în cea mai mare parte a teritoriului, izolat cu aspect de viscol în sudul și estul ţării.

Caracteristici agrometeorologice

Rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, va prezenta valori scăzute (secetă pedologică moderată) şi deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică şi extremă), în Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei și Munteniei, local în sudul, estul, izolat centrul și nord-vestul Transilvanei, sudul Olteniei și nordul Banatului. Aprovizionarea cu apă a solului se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim și optime, în Maramureș și Crișana, pe suprafețe agricole extinse din Oltenia și Banat, local în nordul, nord-estul și centrul Transilvaniei, nord-vestul, sudul, sud-vestul, vestul și izolat nordul Munteniei, nord-vestul Moldovei.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

În condiţiile agrometeorologice menţionate, procesele de creştere şi dezvoltare ale speciilor de toamnă şi pomi-viticole se vor desfăşura normal în intervalele mai calde şi uşor mai lent în restul perioadei. De asemenea, în depresiunile din Transilvania şi Moldova, izolat se va putea înregistra stadiul de repaus biologic. Totodată, în zonele de câmpie, la speciile pomicole care au suferit un proces de decălire în intervalele mai calde, va exista riscul afectării mugurilor de rod, în special la soiurile timpurii aflate în faze fenologice mai avansate (dezmugurire şi înflorire). Orzul şi grâul de toamnă semănate în epoca optimă îşi vor continua creşterea frunzei a treia (50-100%), înfrăţirea (30-100%) şi alungirea paiului (10-30%). În culturile întârziate fenologic se vor continua fazele de apariţie a frunzei a treia şi înfrăţire (20-100%). Cultura de rapiţă va înregistra înfrunzirea (8-16 frunze) şi alungirea tulpinii (10-20%) în sudul şi sud-estul ţării. În cea mai mare parte a plantaţiilor pomicole, sâmburoasele vor parcurge înmugurirea, dezmugurirea şi înflorirea, iar la seminţoase se vor semnala fazele de înmugurire şi dezmugurire. La viţa de vie se vor continua fazele de „plâns”, precum şi izolat începutul înmuguririi, în toate podgoriile. Lucrările agricole specifice campaniei de primăvară (arat, pregătirea patului germinativ, semănat/plantat, fertilizări, erbicidări, tăieri şi tratamente fito-sanitare în vii şi livezi) vor fi sistate temporar doar în zilele cu precipitaţii.

Recomandări de specialitate

Efectuarea însămânţării culturilor din prima urgenţă (orzoaică, ovăz, borceag, lucernă, sfeclă de zahăr). Pregătirea patului germinativ şi efectuarea lucrărilor de semănat/plantat la culturile de primăvară (floarea-soarelui, porumb). Fertilizarea fazială a cerealierelor de toamnă cu îngrăşăminte minerale complexe. Efectuarea lucrărilor de întreţinere (combaterea buruienilor, tratamente fito-sanitare, tăieri de rodire în vii şi livezi), la speciile de câmp şi pomi-viticole.

Director Executiv ANM, Dr. Elena MATEESCU