social
Jumătate din şcolile din Alba nu sunt autorizate sanitar Imprimare
Joi, 09 Septembrie 2010 15:42

scoala-75-005Aproape jumătate din şcolile din judeţul Alba nu au primit autorizaţii sanitare de funcţionare pentru noul an şcolar, principalele deficienţe fiind legate de alimentarea cu apă sau de grupurile sanitare.

Inspectorul şcolar general de la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Alba, Cornel Sandu, a declarat, joi, că în Alba doar 53% dintre şcoli au fost autorizate sanitar pentru noul an şcolar.

Sandu a spus că în şcolile autorizate învaţă cea mai mare parte a elevilor din judeţ, peste 85%, în timp ce în cele 47% din şcolile neautorizate învaţă doar 15% din elevi.

"Vreau să vă spun că în cele 53% din şcoli învaţă peste 85% din elevi. În general şcolile neautorizate sunt unităţi cu efective mici de elevi. Pentru autorizare ar trebui apă curentă, canalizare şi nu depinde numai de şcoală, ci şi dacă aceste utilităţi sunt în localitate", a spus Cornel Sandu.

Potrivit sursei citate, majoritatea şcolilor neautorizate sanitar sunt în mediul rural, în zone izolate şi nu îndeplinesc condiţiile cerute pentru apă curentă atât în incinta unităţii, cât şi la grupurile sanitare fie că sunt în clădire sau afară.

De asemenea, unele dintre unităţi nu au grupuri sanitare corespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar.

În judeţul Alba funcţionează 31 de licee şi grupuri şcolare, aproape 200 de şcoli primare, peste 100 de şcoli gimnaziale şi circa 290 de grădiniţe. Şi anul trecut jumătate din unităţile şcolare din judeţul Alba nu au primit decât autorizaţii provizorii de funcţionare.