-

Radio France şi Radio România au încheiat un acord de colaborare, care se va derula timp de 4 ani. Documentul a fost semnat, la Paris, de preşedinţii celor două posturi de radio, Sibyle Veil şi Georgică Severin.

Preşedinta director general al RADIO FRANCE, Sibyle Veil, a remarcat, într-o declaraţie pentru RADIO ROMÂNIA, importanţa cooperării între jurnalişti din toate ţările pentru a apăra valorile acestei profesii.

Sibyle Veil: Este un proiect la care am lucrat peste doi ani, pentru a întări legăturile durabile între Franţa şi România, legături care se concretizează prin diferite activităţi culturale între cele două ţări, dar şi prin rolul pe care îl joacă mass-media şi jurnaliştii într-o perioadă în care profesia de jurnalist trebuie apărată, pentru că odată cu dezvoltarea acestor noi forme de media reprezentate de reţelele sociale, odată cu invazia ştirilor false, sunt cu atât mai importante şi interesante schimburile între jurnalişti.

Mă bucur foarte mult că acest parteneriat cu RADIO ROMÂNIA începe în acelaşi timp cu sezonul cultural Franţa – România, iar radiourile noastre îi vor putea informa pe ascultători despre toate aceste evenimente.

Preşedintele director general al RADIO ROMÂNIA, Georgică Severin, a remarcat tradiţia francofonă şi francofilă a României şi a anunţat şi alte parteneriate la fel de importante ca cel cu RADIO FRANCE:

Georgică Severin: România a rămas un bastion al francofoniei şi, de ce nu, al francofiliei, în estul Europei.

Acum, când România a împlinit 100 de ani şi ne găsim în plin sezon cultural franco-român, RADIO ROMÂNIA face tot ceea ce depinde de ea pentru ca să putem să promovăm cultura franceză, limba franceză în România, de ce nu, limba şi cultura franceză aici, pentru că să nu uităm că RADIO ROMÂNIA INTERNAŢIONAL în continuare emite şi în limba franceză.

Este preludiul şi al unor altor acorduri. În curând vom semna un acord asemănător cu RAI, cu marea companie media publică din Italia, şi suntem în negocieri avansate pentru încheierea unui parteneriat şi cu BBC.

Sursa: rador