Sfânta Taină a Spovedaniei - Partea II

Taina Spovedaniei este un act sfânt, divino-uman, în care pocăința ca stare subiectivă, descrisă la început, este transfigurată, dobândind efecte veșnice. Ea vine în continuarea acelei stări omenești, o binecuvintează și o umple de valoare. Dar ea ne ajută nu doar să dezrădăcinăm din inima noastră deprinderile păcătoase, pătimașe – care ne-au despărțit mintea și sufletul de Dumnezeu, ci ne și umple de puterea dumnezeiască de a dobândi virtuțile creștine: credința nezdruncinată în dragostea lui Dumnezeu, nădejdea în bunătatea hotărârilor Lui și iubirea față de vrăjmași.

Sfânta Taină a Spovedaniei este numită de aceea și „Botezul lacrimilor" pentru că prin ea recăpătăm comuniunea cu Dumnezeu, învierea din moartea spirituală și puterea de a ne împotrivi păcatului. Prin ea redobândim calitatea de fii ai lui Dumnezeu și mădulare ale Trupului lui Hristos - Biserica.

Datorită semnificației profunde pe care o are, Taina Spovedaniei nu trebuie să devină un fapt formal, constrâns de anumite evenimente, oricât de „nobile", cum ar fi, de exemplu, primirea celorlalte Sfinte Taine. Ea ne pregătește pentru a fi „vrednici" de aceste daruri sfințitoare, însă trebuie să o deosebim de simpla mărturisire a gândurilor, practică pe care Biserica o recomandă credincioșilor să o săvârșească cât mai frecventfață de duhovnic sau față de creștini îmbunătățiți (în mănăstiri față de stareț/stareță sau alți cuvioși înduhovniciți). Prin această mărturisire a gândurilor primim ajutor în războiului nostru duhovnicesc, învățăm de la „alteți" experimentați despre cum se cuvine să luptăm și să ne opunem ispitelor și înșelărilor demonice sau tentațiilor din lume.

Sfânta Taină a Spovedaniei are însă menirea de a ne purifica „haina" luminoasă a Botezului întinată prin păcat/-e șieste rezervată a fi săvârșită doar de către membrii ierarhiei bisericești (episcop și preot), singurii cărora li s-a încredințat de către Mântuitorul Hristosharul sau puterea de a „lega și a dezlega păcatele oamenilor" (Ioan 20, 22-25).

În primele veacuri administrarea ei se făcea cu mai multă acrivie pentru că și viața generală a creștinilor era mai curată. Astfel, precum Taina Sfântului Botez și Taina Pocăinței nu se săvârșea penitentului decât dacă acesta îndeplinea toate „criteriile" de reprimire în sânul comunității credincioșilor: renunțarea la patimi, hotărârea de a nu mai păcătui, credința statornică indiferent de amenințări și de ispite. De asemenea, perioada de penitență sau de „tratament" duhovnicesc prescrisă putea să fie de durată, variind între câte zile, un an sau mai mulți, iar uneori se putea extindepe parcursul întregii vieți până în clipa morții.

Această formă de penitență este valabilă și astăzi, deși aplicarea ei se face mai mult după principiul iconomiei (pogorământului), din pricina stării secularizante tot mai avansate a societății pătrunsă chiar și în rândul membrilor Bisericii. Epitimia sau canonul prescris de duhovnic (episcop sau preot) celui ce se spovedește este, astfel, un catalizator care prin programul de rugăciune, metanii sau fapte bune recomandat urmărește ca scop „surescitarea minții" și a voinței penitentului pentru a-și însuși un mod de viață virtuos.

În concluzie, putem spune că Sfânta Taină a Spovedaniei este esențială pentru mântuirea creștinilor căzuți în păcat și se recomandă a fi primită ori de câte ori ne simți conștiința și sufletul apăsate de povara păcatelor sau cel puțin în cele patru posturi fixate de Biserică. Ea nu trebuie percepută ca un „pachet" obligatoriu pe care îl primim pentru a deveni „vrednici" pentru primirea celorlalte Sfinte Taine decât în măsura în care ne împărtășim foarte rar, ceea ce denotă o stare duhovnicească anormală – fie excesiv scrupuloasă, fie indiferentă.

În cazul unui creștin convins, Sfânta Taină a Împărtășaniei este centrul vieții sale liturgice și trebuie să devină un firesc al participării comunitare la Sfânta Liturghie. De aceea, primirea ei nu trebuie să fie condiționată de primirea formală anterior a Sfintei Taine a Spovedaniei, ci de „cercetarea conștiinței" (I Corinteni 11, 28) de fiecare dintre noi, adică de dobândirea unei stări interioare prin care să conștientizăm mai profund dependențanoastră de Dumnezeu și puțina noastră jertfelnicie pentru împlinirea voii Lui.

Doamne ajută !