Sfânta Taină a Împărtășaniei (Euharistia – Cuminicătura) Partea II
Așa cum am arătat, primirea Sfintei Taine a Împărtășaniei este esențială pentru viața noastră, dar în același timp pentru ea trebuie să avem dispoziția interioară necesară de a ne deschide acestei întâlniri și comuniuni cu Dumnezeu și cu semenii. Ea este o Taină a comuniunii prin excelență, este darul și jertfa lui Hristos făcute celor ce cred în El și care tind spre împlinirea voii Lui (Matei 22, 37-39). Prin ea ni se oferă lăsarea păcatelor și viața de veci dacă anterior am iertat și noi din inimă celor ce ne-au greșit și ne-am recunoscut păcatele în duh de pocăință prin cercetarea atentă a conștiinței și cu dorința sinceră de a nu le mai săvârși.
16 Iulie 2014, 08:10
Din acest motiv, Sfânta Taină a Împărtășaniei este precedată în mod frecvent de o altă Taină, cea a Spovedaniei sau Mărturisirii (Pocăinței) prin care primim de la Dumnezeu iertarea (lăsarea) păcatelor săvârșite. Totuși, dacă creștinul înaintează în virtute și se întărește în hotărârea de a se lepăda de Satana, nemaiîmplinindu-i voia, atunci Împărtășania, cu îndrumarea duhovnicului, poate fi primită și independent de Taina Spovedaniei pentru că și prin ea Dumnezeu lucrează curățarea noastră de gândurile și cuvintele păcătoase dar care n-au ajuns la gravitatea păcatelor de moarte.
Conștienți că nu este om fără de păcat, Împărtășania nu se primește pe considerentul vreunei vrednicii a credinciosului, ci cu conștiința păcătoșeniei și a insuficientei împliniri a datoriei de creștini. Ea este primită ca remediu, terapie și leac împotriva păcatului și a morții atât pentru cea spirituală cât și ca merinde pentru învierea cu trupul din morți (viața de veci). Împărtășania trebuie primită de creștini având în minte pildele evanghelice: a femeii celei cu scurgere de sânge, a desfrânatei, a vameșului și a tâlharului de pe cruce, care, deși păcătoși în mod evident, prin schimbarea minții (pocăință, metanoia – în lb. greacă), mărturisire și hotărârea de îndreptare au răscumpărat timpul păcătos cu clipa învierii din moartea spirituală. Toți au reușit aceasta printr-un efort propriu, liber, dar numai în unire cu Hristos, prin atingerea de El sau prin unirea într-un cuget cu El.
După cum sună chemarea „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și dragoste să vă apropiați!".
Împărtășania mai este numită și Euharistie (Mulțumire) pentru că prin „pregătirea" ei în cadrul Sfintei Liturghii, aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut și face pentru noi și ne aducem totodată ca dar pe noi înșine și tot ceea ce am primit de la El în semn de recunoștință și dragoste conștientă că El este sursa vieții și bucuriei noastre veșnice.
Pentru această bogăție de daruri pe care le primim prin Împărtășirea de Trupul și Sângele lui Hristos, în Biserică, „pedeapsa" cea mai mare (canonul cel mai aspru) a fost considerată înlăturarea păcătosului de la primirea ei (afurisirea, excomunicarea). Această „pedeapsă" are însă un fundament deplin logic și constructiv: îndemnul la pocăință, la îndreptare și conștientizarea legăturii intime dintre Hristos Cel împărtășit în Euharistie și Hristos Cel trăit în virtuți și în adevărul de credință.Atâta vreme cât nu acceptăm comuniunea cu Cel din urmă, nu se cuvine să-L primim nici pe Cel dintâi.
„Cred, Doamne, și mărturisesc...Cinei Tale celei de taină...și Nu spre judecată sau spre osândă...." (Rugăciunea pentru Sfânta Împărtășanie pe care o spun sfinții slujitori ai altarului)
Cunoscând aceasta, să ne sârguim să Îl primim pe Domnul cât mai des în trupurile și inimile noastre atât prin rugăciune și fapte bune, cât și prin Sfânta Împărtășanie, de Care să nu ne lipsim în chip nebunesc din falsă evlavie, lene sau vicii atractive, dar efemere.
Dumnezeu să ne dea gândul cel bun!
