-

Conform statisticilor medicale oficiale, la nivel global, 48,5 milioane de cupluri care au contact sexual neprotejat suferă de infertilitate, iar aceasta reprezintă un procent de aproximativ 15% din totalul populației.

Publicat în De toate

Iarna deosebit de caldă, cu secetă în sol şi lipsa zăpezii deasupra acestuia, îi îngrijorează deopotrivă pe cultivatorii de cereale şi pe pomicultori.

Publicat în Romania

Superbul proiect al Creatorului privind alcătuirea organismului omenesc a prevăzut ca unele organe să fie prevăzute cu o rezervă importantă de capacitate.

Publicat în De folos

O echipă de cercetători de la Universitatea Cardiff din Marea Britanie a găsit o metodă prin care pot fi vindecate mai multe tipuri de cancer, printre care cel de prostată, sân, plămâni. Rezultatele, publicate în revista "Nature Immunology", nu au fost încă testate pe pacienți, dar experții sunt de părere că au un potențial enorm pentru tratarea afecțiunilor maligne, după cum relatează bbc.com.
Uimitoarea celulă T

Sistemul nostru imunitar este apărarea naturală a organismului împotriva infecțiilor, motiv pentru care atacă și celulele canceroase. Oamenii de știință au căutat astfel modalități neconvenționale și încă nedescoperite prin care sistemul imunitar atacă în mod natural tumorile.

Ei au găsit în sânge celula T care poate scana organismul pentru a evalua dacă există o amenințare care trebuie eliminată. Diferența față de alte celule este că aceasta poate ataca mai multe tipuri de cancer.

„Acum există perspectiva unui tratament unic pentru toate felurile de cancer, un singur tip de celule T care ar putea fi capabile să distrugă diferite forme de cancer la toți bolnavii. Anterior nimeni nu credea că acest lucru ar fi posibil", a declarat prof. Andrew Sewell.
Citeste continuarea AICI
Foto: pixabay.com

Publicat în De toate

Ranitidina, cel mai cunoscut medicament din grupa celor care reduc aciditatea gastrică, fiind folosit de milioane de români în tratamentul ulcerului, a fost blocată la vânzare, în farmacii, de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), în urma unei decizii la nivel european.

Publicat în Romania
Marți, 21 Ianuarie 2020 12:45

Antibioticele trebuie luate la ore fixe

În popor, există o anume minimalizare a regulilor pe care medicii le impun în administrarea medicamentelor.

Publicat în De folos

O nouă specie de dinozaur de dimensiuni mici, cu aripi şi pene, a fost confirmată de o echipă de oameni de ştiinţă americani şi chinezi, pe baza descoperirii unor fosile în nord-estul Chinei.

Publicat în De toate
Marți, 21 Ianuarie 2020 12:37

Paracetamolul se va vinde cu restricţie

Unul dintre medicamentele pe care românii îl folosesc cel mai des se va vinde cu restricţie de la farmacie, din cauza unor cazuri grave apărute după automedicaţie.

Publicat în De folos

Bucureştiul ocupă penultimul loc în topul a 14 oraşe europene privind mobilitatea durabilă, arată datele Greenpeace România, publicate în cadrul raportului ''Mobilitate durabilă în Bucureşti. O evaluare bazată pe indicatori''.

Publicat în Romania

Pesta porcină africană face noi victime, iar la sfârşitul săptămânii trecute a fost atins şi un record naţional.

Publicat în Romania
Pagina 3 din 31