-

Deși se află pe unul dintre cele mai frumoase bulevarde ale Bucureștiului, ar trece, poate, neobservată, în plimbările noastre la Șosea, dacă nu i-am ști, dinainte, povestea...

Fostul primar al comunei Homocea, Neculai Ionescu, a fost obligat de instanţă să plătească peste 700.000 de lei primăriei pe care a condus-o vreme de trei mandate, ca urmare a unui contract semnat în perioada în care era în funcţie ce prevedea crearea unei pagini de internet pentru administraţia locală.

Înainte de Teatrul de la Cișmeaua Roșie - primul așezământ de acest fel din Valahia - a fost o sală destinată spectacolelor dramatice chiar în incinta Curților Domnești de la București.

Cu o 108 ani în urmă, ca și astăzi, opera individuală, fie ea de caritate sau culturală, era rară. Într-o lume materialistă, jertfa de timp și de forțe, închinată unui scop moral, nu era un exemplu de urmat de mulți.

Ferestroika e proiectul unui muzeu alternativ și particular „de apartament”, care reconstituie spațiul convențional în care trăia o familie românească de intelectuali, în Bucureștiul anilor 1980.

Cum se mergea pe drumurile publice înainte de primul război mondial? Vrand sa impresioneze o artista de varieteu, un tanar beat se suie in automobilul prietenului sau si... il face zob.

Mărturii și controverse despre cel care i-ar fi cunoscut pe Iisus și Casanova - oriunde, oricând, vă puteți întâlni, din întâmplare, cu contele de Saint-Germain.

Ştefan Ilasi, are 44 de ani, şi locuieşte în Italia de 15 ani. Este născut în România, dar la Ischia, talentul său înnăscut pentru croitorie este în slujba unuia dintre cele mai renumite hoteluri de pe insulă, Regina Isabella Resort.

O studentă la arheologie a făcut probabil descoperirea vieţii sale când a remarcat una dintre cele mai vechi săbii descoperite vreodată, printre artefactele medievale expuse într-un mic muzeu retras, dintr-o mânăstire veneţiană.

O familie din localitatea Cătămărăşti Vale, judeţul Botoşani, şi-a sculptat pe poarta de acces în curtea locuinţei versurile a două poezii din opera poetului Mihai Eminescu.

Pagina 1 din 20