-

Avea 18 ani când i-a murit tatăl şi, o dată cu dispariţia lui, s-a risipit şi visul de a ajunge cineva, om cu şcoală. În Scorţeni, un sat din inima Moldovei, adunat între dealuri, nu departe de Tescanii lui Enescu, flăcăul acela cu sufletul lovit şi-a lăsat mama plângând, în poartă, şi a pornit pe drumul cel lung al atâtor emigranţi români, care aleargă în căutarea norocului şi a unei vieţi mai bune.

Sentimentul straniu de „fund de lume” te-ajunge când intri în satul ăsta din Timocul bulgăresc numit - cum altfel? - Fundeni. Cei puțini rămași în casele vechi s-au obișnuit să trăiască fără speranță.

Acasă la românii timoceni, timpul curge din nou, în biserică, în limba română. Obiceiurile cele vechi se întorc, dimpreună cu graiul ce ador­mise în vechile cimitire.

Dacă rogi un moroşan să-ţi cânte, o să-ţi arunce o căutătură cătrănită: “D-apoi, se zice că omul «cântă» când boceşte la mort!”, ne lămureşte o femeie cu fustă înflorată şi cămaşă albă, cu broderie spartă şi mâneci rotunjite (semn că de multă vreme e femeie aşezată la casa ei; “fetele de măritat au broderie în colţuri, să le deosebească repede feciorii...”).

În Oltenia sudică, cea care urmăreşte, sinuos şi fierbinte, "drumul fără pulbere" al Dunării, odinioară nu exista gospodărie fără ţestul ei. Azi au rămas ceva mai puţini aceia care sunt fideli vechilor unelte ţărăneşti.

"Eu, nu că am inventat bicicleta de lemn... Ea a fost făcută înaintea mea, dar eu am făcut în aşa fel încât procentajul de lemn al bicicletei să fie cât mai mare. Eu am zis că o să construiesc o bicicletă care va fi şi mai tare, pentru că voi face şi lanţul din lemn”...

Oițele bârsane ale baciului Ion Istrate sunt... năzdrăvane. Dar nici păstorul lor nu-i om obișnuit. Află ce se întâmplă la stâna pitorească din Țara Bârsei, unde legenda devine realitate.

Un adevărat blestem, cel al secetei, loveşte tot mai crunt, de la zi la zi, o mare parte din zona de podiş a judeţului Suceava. Fântâni care au secat, oameni care cară apă cu butoaiele din râuri, şi ele la cote minime, aproape de cele istorice, păşuni pârjolite, aceasta este imaginea de coşmar din satele sucevene.

I-a făcut cojoc nepotului lui Arghezi. Și lui Ceaușescu. Și părintelui Arsenie Boca. Și e fiul aceluia despre care se spune că i-ar fi făcut cojocul Regelui Mihai, iar regele nu l-a uitat, căci a venit să întrebe de el, când s-a întors în țară. Le-a spus așa sătenilor adunați în biserica din Drăguș: „Eu cunosc pe cineva de-aici de la voi, Dumitru Sofonea, de mi-a făcut cojocul...” Tată și fiu, un singur nume: Dumitru Sofonea. Și-o singură poreclă: Trașu. Și-un destin asemenea: cel de meșter cu mâini de aur. În zilele noastre, Dumitru Sofonea „cel tânăr” (la aproape 80 de ani, azi), a fost declarat... „tezaur uman viu”, parte a patrimoniului imaterial UNESCO.

Iarna s-a lăsat “cum se cuvine” peste defileul Lăpuşului, ca şi peste întreg Maramureşul. Sunt zilele Postului cel Mare acum, dar nu mai e mult până la Sărbătorile iernii, prilej să stăm “la taină” cu socăciţa din Târgu Lăpuş, Rafila Bărbos, şi s-o iscodim despre masa de post şi despre cea de Crăciun. (“Socăciţă” e aceea persoană care, într-un sat, găteşte la toate evenimentele mari.)

Pagina 12 din 16